Avertisment: Fenomenul stagflaţiei reprezintă un risc real în China pentru următoarele trimestre. Preţurile la poarta fabricii cresc într-un ritm rapid, în timp ce creşterea economică e afectată de criza din piaţa energiei

Autor: Alex Ciutacu 28.10.2021

Stagflaţia reprezintă un risc real care planează asupra economiei Chinei pentru următoarele trimestre, în contextul în care preţurile la poarta fabricii cresc într-un ritm rapid, iar criza din piaţa energiei afectează creşterea economică, a avertizat un analist citat de CNBC.

Fenomenul stagflaţiei se referă la o situaţie în care economia se confruntă simultan cu o stagnare a creşterii economice, dar şi cu o inflaţie în creştere accelerată. Fenomenul a fost recunoscut prima dată în anii 70, când şocurile de pe piaţa petrolului au generat o perioadă extinsă de preţuri ridicate, dar cu o încetinire a creşterii economice.

În China, indicele preţurilor la producător a înregistrat o creştere de 10,7% în luna septembrie, în comparaţie cu anul trecut – cel mai ridicat ritm de creştere din octombrie 1996, când a început agregarea datelor.

Între timp, problemele cu alimentare de energie din China au determinat mai multe bănci mari din întrega lume să-şi reducă previziunile de creştere pentru economia Chinei.

Situaţia actuală este una dificilă, în care autorităţile Chineze nu prea au instrumente pentru a stimula economia într-un mod semnificativ, a punctat Charlene Chu, analist senior specializat pe piaţa din China din partea Autonomous Research.

Chu a declarat pentru CNBC că un stimul guvernamental ar putea ajunge să crească cererea pentru energie şi să agraveze criza energetică. În acelaşi timp, faptul că mai multe fabrici trebuie să oprească producţia pentru perioade prelungite din cauza crizei energetice ajunge să lovească în creşterea economică.