Adio Facebook, bun-venit „Meta”. Gigantul din tech îşi schimbă numele începând cu 1 decembrie. Acţiunile Facebook cresc

Autor: Răzvan Botea 28.10.2021

Facebook a anunţat joi că îşi va schimba numele în Meta, anunţă mai multe site-uri internaţionale de presă. Potrivit informaţiilor din presa internaţională, reţeaua de socializare îşi va păstra numele de Facebook, în schimb compania-mamă, din care fac parte şi Instagram sau Whatsapp, se va numi Meta.

„De acum înainte, vom fi mai întâi metavers, nu Facebook mai întâi”, a spus CEO-ul Mark Zuckerberg, citat de Business Insider, în timpul evenimentului Oculus Connect al companiei.

Compania va fi tranzacţionată la Bursa de Valori New York cu noul simbol MVRS începând cu 1 decembrie. La ora trasmiterii acestei ştiri, acţiunile Facebook, tranzacţionate la bursa din New York erau în creştere cu 3,85% şi cotate la o valoare de 324,17 dolari.

Noul logo al companiei va fi o literă „M” albastră.

Rebrandingul – legat de o lume virtuală şi hardware cunoscut sub numele de „metavers” – vine pe fondul unui efort mai amplu de a îndepărta atenţia de la informaţiile apărute cum că Facebook ştia că provoacă o serie de daune sociale, relatează Washington Post.

Un whistleblower a prezentat zeci de mii de documente care demonstrează modul în care compania era conştientă de faptul că a provocat polarizare socială în numeroase ţări, a condus oamenii la adăposturile de dezinformări şi nu a reuşit să oprească o reţea violentă care a dus la asaltul asupra Capitoliului american în 6 iunuarie. Ca răspuns, legiuitorii din întreaga lume au ameninţat cu noi reglementări pentru industria tehnologică şi au cerut mai multe informaţii de la Facebook despre ce informaţii a adunat.