Ministerul de Finanţe a redeschis o emisiune de obligaţiuni scadentă în 2030 şi a împrumutat luni de la bănci suma de 600 milioane lei, la o dobândă anuală de 4,93%

Autor: Roxana Rosu 01.11.2021

Ministerul de Finanţe a redeschis o emisiune de obligaţiuni scadentă în 2030 şi a împrumutat luni de la bănci suma de 600 milioane lei, la o dobândă anuală de 4,93%.

La licitaţie au participat şapte dealeri primari.

Volumul total al cererii a fost de 808 milioane lei, din care ofertele competitive au totalizat 716 milioane lei, iar cele necompetitive 92,5 milioane lei.

Rata cuponului a fost de 4.15%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului acceptat a fost de 4,93%.

Din valoarea nominală adjudecată de 600 milioane lei, suma oferita de bănci în nume şi cont propriu s-a ridicat la 507,5 milioane lei. Ofertele necompetitive au fost de 92 milioane lei.