NN şi ING Bank se realiază strategic după ce au fost separate juridic. NN va intermedia credite ipotecare pentru ING Bank. NN are aproape 2.000 de angajaţi şi consultanţi financiari şi un număr de peste 2,2 milioane de clienţi

Autor: Mircea Nica 02.11.2021

♦ Grupul olandez ING a fost forţat să-şi separe divizia de asigurări de activitatea bancară, după ce în 2008 a primit ajutor de la statul olandez.

NN România, lider pe segmentele de asigurări de viaţă şi pensii private, a început din luna noiembrie 2021 să intermedieze credite ipotecare, în parteneriat cu ING Bank, a patra cea mai mare bancă de pe piaţa locală după active, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii NN.

Astfel, NN România introduce interme­die­rea creditelor ipotecare în portofo­liul de servicii oferite, completând pachetul de asigurări ataşate creditelor.

„Prin extinderea portofoliului nostru de soluţii financiare ne propunem să simplificăm experienţa clienţilor care sunt la momentul cumpărării unei locuinţe şi, în acelaşi timp, ne bucurăm că partenerii noştri pot beneficia de expertiza în vânzări a echipei noastre. Parteneriatul cu ING este unic din acest punct de vedere şi creează multiple oportunităţi pentru noi toţi“, spune Gerke Witteveen, chief financial officer la NN.