BNR atenţionează românii care mai au credite în franci elveţieni: indicele LIBOR CHF, inclus în contracte, va fi înlocuit cu un alt indice, începând din ianuarie 2022, fără a fi necesară renegocierea contractelor

Autor: Cristina Bellu 02.11.2021

BNR anunţă că începând cu ianuarie 2022, contractele de credit în franci elveţieni cu dobânzi variabile vor avea rata de referinţă modificată în urma unui regulament adoptat la nivel european, fără a fi necesară renegocierea contractelor. Dacă în 2019 numărul românilor cu credite în franci elveţieni coborâse sub 20.000, acum este peste 10.000.

“Pe 22 octombrie, a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1847 al Comisiei privind desemnarea unei înlocuiri statutare pentru anumite maturităţi ale LIBOR CHF, întrucât acestea din urmă nu vor mai fi calculate şi publicate. Prin acest act de punere în aplicare, Comisia Europeană a stabilit care sunt ratele de înlocuire pentru LIBOR CHF cu scadenţa la 1 lună, 3 luni, 6 luni şi 12 luni, în cazul oricărui contract şi al oricărui instrument financiar definit în Directiva 2014/65/UE”, transmit reprezentanţii BNR.

Astfel, începând cu ianuarie 2022, referinţele la ratele LIBOR CHF cu maturităţi la 1 lună, 3 luni, 6 luni şi 12 luni, conţinute în contractele şi toate instrumentele financiare cu scadenţe după 1 ianuarie 2022, care se raportează la LIBOR CHF, încheiate de către instituţiile de credit din România cu toţi clienţii acestora, vor fi înlocuite de drept, automat, cu ratele combinate SARON şi ajustările de marjă corespunzătoare, prevăzute în regulamentul de punere în aplicare al Comisiei, fără a fi necesară renegocierea contractelor.

Mulţi români s-au îndreptat către creditele în franci elveţieni înainte de criza economică din 2008 pentru că dobânzile erau mai mici comparativ cu împrumuturile în lei sau euro. Creditele în franci erau promovate atunci de unii bancheri ca fiind singura posibilitate de a contracta un credit de valoare mare, care să permită achiziţia unei locuinţe mai spaţioase.

Dacă în 2008 cursul ajungea la 2,2 lei pentru un franc, în anii de criză moneda elveţiană s-a apreciat cu mai mult de 60% faţă de leu şi a atins 3,6 lei. Iar după eliminarea plafonului impus de Banca Elveţiei, în ianuarie 2015, francul a făcut un salt spectaculos de circa 25% într-o singură săptămână, iar vârful atins a fost de aproape 4,6 lei/franc elveţian în a doua jumătate a lunii ianuarie.