Ursus Breweries, principalul producător de bere din România, l-a recrutat pe Duncan Crow pentru funcţia de vicepreşedinte tehnic. El va superviza fabricile din Buzău, Braşov şi Timişoara, precum şi activităţile de producţie ale companiei

Autor: Cristina Bellu 03.11.2021

Ursus Breweries, cel mai mare producător de bere din România, companie controlată de grupul japonez Asahi, anunţă numirea lui Duncan Crow în funcţia de vicepreşedinte tehnic, poziţie din care va superviza cele trei fabrici de bere din Buzău, Braşov şi Timişoara, precum şi activităţile operaţionale de producţie ale companiei. 

Înainte de a se alătura Ursus Breweries, Duncan Crow a deţinut rolul de director supply chain pentru Lao Brewery Company (LAO P.D.R.), unde a fost responsabil de producţia şi distribuţia unui volum de 6 milioane de hectolitri de bere, bău­turi carbogazoase şi apă îmbuteliată.