Raiffeisen Bank a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit net de 645 milioane lei, în creştere cu 11%. Steven van Groningen, CEO: Costul riscului a scazut considerabil in 2021 fata de 2020, cand am avut o abordare mai degrabă conservatoare pentru a ţine pasul cu deteriorarea mediului economic

Autor: Roxana Rosu 03.11.2021

Raiffeisen Bank a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit net de 645 milioane lei, în creştere cu 11% faţă de perioada similară din 2020, iar activele totale s-au majorat cu 15% an la an, la 56,8 miliarde lei la finele lunii septembrie, potrivit raportului financiar publicat miercuri.

“Am avut o evolutie foarte buna in primele trei trimestre din 2021 si ma bucur sa vad cresterea activitatii de creditare, pe de-o parte si pe de alta parte, un comportament foarte bun de plata al clientilor nostri, semn ca am depasit cu bine primele valuri ale pandemiei. Costul riscului a scazut considerabil in 2021 fata de 2020, cand am avut o abordare mai degraba conservatoare pentru a tine pasul cu deteriorarea mediului economic. Spuneam la finalul anului trecut ca sunt convins ca impreuna vom traversa cu bine aceasta criza sanitara si economica, iar rezultatele de astazi confirma acest lucru. In primele 9 luni ale anului 2021 portofoliul nostru de credite nete a crescut cu 13% (an la an) - 12% la persoane fizice, 17% la IMM si 14% la corporatii mari si medii, in conditiile in care am adaptat oferta noastra si am continuat sa ne sustinem clientii si economia cat am putut de mult.”, a spus Steven van Groningen, presedinte & CEO Raiffeisen Bank.

Veniturile operaţionale, ca şi cheltuielile operaţionale s-au păstrat aproximativ la acelaşi nivel din 2020.

Activitatea tranzacţionala s-a intensificat în 2021, veniturile din comisioane revenind la nivelurile inregistrate înainte de pandemie.

Pe de altă parte, veniturile din dobânzi au fost afectate de deprecierea marjelor de dobandă in contextul scăderii ratelor de piaţă.

Astfel, creşterea veniturilor băncii a fost de doar 1%, an la an, se arată în raport.

Portofoliul de credite nete a ajuns la 31,6 miliarde de lei, cu 13% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 11% faţă de finalul anului 2020.

In primele 9 luni ale anului 2021 banca a acordat un volum de credite de consum pentru populatie cu aproximatix 55% mai mare decat in perioada similara a anului 2020. Pe segmentul de credite imobiliare, Raiffeisen Bank a acordat cu aproximativ 50% mai multe împrumuturi, ca volum, decat in aceeasi perioada a anului trecut.

Depozitele au atins valoarea de 46,5 miliarde de lei la T3, în crestere cu 14% fata de septembrie 2020.

Soldul creditelor nete acordate IMM la T3 2021 a marcat o crestere de 17 %, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, sustinuta de programul IMM Invest, dar si de programele Fondului European de Investitii (EIF).  În primele noua luni ale anului, 2.900 de beneficiari au incasat in conturile deschise la Raiffeisen Bank aproape 100 milioane de euro, in vederea susţinerii activităţii.

De asemenea, banca se pregateste pentru implementarea unor noi instrumente financiare ce vor fi lansate de către Institutiile Financiare Internationale prin Planul National de Redresare si Rezilienta, cu scopul de a imbunătăţi accesul la finanţare al IMM-urilor.

Programul dedicat stratup-urilor, Factory by Raiffeisen a atras anul acesta 150 de antreprenori.

Raiffeisen Bank are peste 20 de ani de activitate pe piata bancara din România si peste 2,22 milioane de clienti, persoane fizice si juridice. Banca are peste 4.600 de angajati, 300 de agentii in toata tara, 660 de ATM-uri, 450 de masini multifunctionale (MFM-uri) si o retea de peste 25.600 de POS-uri.