Dosarul medical, o investiţie de 81 mil. lei, încă nefuncţional. Medicii adună date de la rudele bolnavilor

Autor: Georgiana Mihalache 04.11.2021

Dosarul electronic de sănătate (DES), un proiect demarat în 2012 şi pus în funcţiune în 2014, după o investiţie de 81 mil. lei, majoritatea bani europeni, încă nu poate fi accesat de medici. În prezent, doctorii află informaţii vitale despre medicamentele luate de bolnavi sau alte afecţiuni direct de la pacienţi sau de la rudele lor.

Deşi trebuia să fie accesibil deja, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate spune că încă se fac probe pentru a funcţiona corespunzător.

„Dosarul electronic al pacientului este în teste, se fac nişte probe să fie funcţional fără probleme. În maximum zece zile va fi funcţional. Există o secţiune în dosar unde se pun de către medic antecedentele declarate de pacient pentru istoricul din urgenţă“, potrivit răspunsului CNAS. În 2016, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţio­na­lă privind dosarul electronic de sănătate, susţinând că încal­că regulile de protecţie a vieţii private. La recoman­darea Curţii Constituţionale, CNAS a lucrat la posibi­lita­tea anonimizării datelor pacientului, la solicitarea aces­tu­ia, însă nici acum acest proiect nu ajută pacienţii şi medicii.