„Tehnologia reactoarelor mici va intra în concurenţă pentru finanţare cu centrala de la Cernavodă.“ Nuclearelectrica: Mergem mai departe cu ambele proiecte. Sunt complementare

♦ Decizia României de a deveni prima ţară din lume care va implementa local reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni (SMR), bazate pe tehnologia americană NuScale, creează concurenţă pe finanţare pentru proiectul retehnologizării Unităţii 1 de la Cernavodă şi al reactoarelor 3 şi 4, cred specialiştii din domeniu ♦ De celaltă parte, Nuclearelectrica spune că va merge mai departe cu ambele proiecte, SMR-ul fiind complementar cu proiectul de investiţii uriaş de la centrala existentă la Cernavodă.

„Absolut!“, răspund oficialii Nuclear­electrica întrebării ZF privind continuarea retehnologizarii Unităţii 1 de la Cernavodă şi a Unităţilor 3 şi 4 în contextul acordului semnat cu americanii de la NuScale pentru implementarea, în premieră globală, pe plan local a reactoarelor SMR.

„Proiectul unităţilor CANDU (tehnologia existentă la Cernavodă) va continua conform strategiei. România, prin raportarea la reducerea capacităţilor pe cărbune, va avea nevoie de noi capacităţi, reactoarele de mare capacitate, dar şi reactoare modulare mici, ca soluţie la decarbonare şi tranziţie, dar care să ofere simultan sistemului energetic stabilitate, siguranţă, disponibilitate, dar şi flexibilitate. Avem nevoie de cât mai multă putere instalată până în 2030, iar timpul rămas şi necesităţile de decarbonare şi sistem determină realizarea ambelor proiecte“, au precizat reprezentanţii Nuclearelectrica.

România, alături de partenerul american NuScale, ar vrea ca în 2027-2028 să finalizeze construcţia primului SMR comercial, deşi varianta demo, de test, din SUA ar trebui să fie gata în 2029.

„Cele două proiecte (centrala de la Cernavodă şi SMR) devin concurente la finanţare, ceea ce e rău!“, spun însă specialişti din zona energiei nucleare.

Care este graba?

Angajamentul României de a dezvolta local reactoarele nucleare SMR realizate de NuScale vine în contextul în care autorităţile române s-au angajat la cea mai rapidă ieşire din zona de cărbuni, termenul asumat fiind anul 2032, mai devreme decât Germania sau Polonia.

Graba aceasta privind exitul din cărbuni este însă greu de înţeles, chiar şi în contextul ţintei de decarbonizare totală asumată de UE pentru anul 2050.

Astfel, schimbarea dramatică a industriei româneşti după anii 1990 a dus la scăderea emisiilor de CO2 cu peste 65% la nivelul anului 2019, piaţa locală îndeplinind chiar şi acum ţinta asumată la nivel european privind reducerea emisiior de carbon până în 2030. Mai mult, România este una dintre puţinele state europene cu temele făcute la capitolul energie verde. Practic, dezindustrializarea brutală după anii 1990 a creat condiţiile pentru ca România să fie verde, chiar fără să îşi propună. În plus, România este una dntre cele mai verzi ţări în ceea ce priveşte parcul de generare de energie.

La finalul anului trecut, a fost anunţat un acord România-SUA pentru centrala de la Cernavodă, suma care ar urma să fie investită în baza acestuia fiind de 8 miliarde de dolari. Acordul negociat în perioada 2019-2020 vizează dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, retehnologizarea Unităţii 1, cooperarea în domenii precum reglementare, cercetare şi dezvoltare, schimburi între laboratoare de cercetare şi universităţi şi pregătirea personalului, potrivit informaţiilor cuprinse în expunerea de motive a documentului. Deşi acordul a dat de înţeles că prioritatea va fi centrala de la Cernavodă, în prim plan este acum dezvoltarea locală a SMR-ului NuScale. Nuclearelectrica subliniază însă că proiectele SMR şi Cernavodă nu sunt concurente, ci complementare.

„Vorbim de trei proiecte majore, complementare, primul în plin proces de derulare, integral gestionat de SNN, proiectul unităţilor CANDU şi SMR în cooperare cu parteneri americani. Primele două oferă energie curată, în bandă, implicit securitate în furnizare şi disponibilitate sistemului energetic, SMR-urile flexibilitate, posibilitatea de a proteja economic şi social zonele cu centrale pe cărbuni scoase din uz, dezvoltare locală, locuri de muncă. Ceea ce un reactor de mare capacitate nu poate face, poate realiza un SMR, între ele realizându-se atfel un echilibru esenţial în producţie şi răspuns la decarbonare şi necesităţi de sistem energetic sau zonale.“