Daniel Gross, Penny: Ne aşteptăm să vedem un impact al impunerii certificatului verde la mall. Poate nu va fi o creştere mare a vânzărilor, dar cu siguranţă efectul nu va fi negativ

Autor: Cristina Roşca 09.11.2021

♦ Discounterul german Penny are pe plan local circa 300 de magazine şi aproape toate sunt unităţi independente, astfel că intrarea este permisă tuturor clienţilor, fie ei vaccinaţi sau nevaccinaţi ♦ Magazinele alimentare sunt considerate, alături de farmacii, ca fiind esenţiale, astfel că intrarea nu e condiţionată de certificatul verde ♦ Excepţie fac supermarketurile şi hipermarketurile din malluri ori centre comerciale.

Anul 2021 s-a dovedit a fi unul peste aşteptările iniţiale pentru businessul Penny România, în pofida pandemiei şi a inflaţiei care au afectat companiile din diferite sectoare economice, astfel că cifra de afaceri a retailerului ar urma să crească cu circa 15%, până la aproape 5,5 mld. lei, conform calculelor făcute de ZF pe baza infor­maţiilor transmise de reprezentanţii reţelei.

„Anul 2021 a fost unul bun. În august 2020, când am făcut bugetul, eram încă circumspecţi în ceea ce priveşte anul ăsta, astfel că deşi planificasem o creştere, nu era double digit (peste 10% - n. red.). Acum suntem peste buget, o să avem din nou o creştere cu două cifre. Suntem pe curba de potenţial, în ultimii trei ani am avut o creştere medie de 15%, iar cam aici suntem şi în prezent“, spune Daniel Gross, CEO al Rewe România, compania care operează reţeaua de magazine Penny.