Producătorul de vin Castel Mimi din Republica Moldova: România se află în top trei pieţe de export. Anul trecut, 20% din producţie au ajuns aici. Circa 30 de vinuri ale Castel Mimi sunt disponibile în România în Kaufland, Mega Image sau eMAG

Autor: Cristina Roşca 09.11.2021

Producătorul de vin Castel Mimi din Republica Moldova exportă circa 80% din producţie, iar principalele pieţe pe care ajung aceste bunuri sunt China, Polonia, Ro­mânia, Germania şi Coreea de Sud. Exemplul companiei de peste Prut nu este unicat dat fiind că cei mai mulţi producători de vin din această ţară mizează puternic pe export, în România, dar şi în alte ţări din lume.

„România este una dintre cele mai importante ţări în care suntem prezenţi cu vinurile noastre, aflându-se în top trei pieţe către care exportăm. În cei cinci ani de la redeschiderea Castel Mimi, peste 11% din volumul de vin care a plecat pe pieţele internaţionale au ajuns în România“, spun reprezentanţii companiei.