Băncile din România au început să convoace AGA pentru aprobarea dividendelor pentru acţionari, imediat ce BNR a ridicat restricţiile. BCR dă acţionarilor peste 800 mil. lei, iar Raiffeisen 742 mil. lei. La nivelul întregului sistem bancar, solvabilitatea poate scădea cu circa 2 puncte procentuale după reluarea distribuţiei de dividende, anticipează BNR

Autor: Claudia Medrega 10.11.2021

Banca Transilvania a dat deja dividende de 500 mil. lei în octombrie În 7 ani, băncile din România au trimis la acţionari dividende de circa 2 mld. euro (10 mld. lei), conform BNR.

BCR, a doua cea mai mare bancă din România, şi Raiffeisen Bank, a cincea instituţie de credit după active, ambele controlate de grupuri bancare austriece, au convocat acţionarii să aprobe valoarea dividendelor, la scurt timp după ce BNR a ridicat restricţiile puse în contextul pandemiei COVID-19. Iar BRD, a treia bancă din sistem, controlată de grupul francez Société Générale urmează să facă un pas similar în perioadă următoare şi să convoace AGA, după ce propunerea de dividende primeşte aprobarea Consiliului de Administraţie.

Acţionarii BCR urmeză să aprobe dividende de 800,15 mil. lei, în timp ce în cazul Raiffeisen Bank suma alocată pentru dividende se apropie de 742 mil. lei. Banca Transilvania, liderul pieţei bancare locale, a plătit deja acţionarilor dividende de 500 mil. lei. Băncile din România, unele controlate de grupuri financiare străine din ţări precum Austria, Franţa, Italia, Olanda sau Grecia, au primit în a doua jumătate a lunii octombrie din acest an u