Grupul Electra din Iaşi, care produce interfoane: În actualul context economic, dominat de criza componentelor electronice şi de creşterea accelerată a preţurilor, 2021 se dovedeşte a fi un an complicat

Autor: Cristina Roşca 09.11.2021

♦ Din grupul Electra fac parte trei firme cu afaceri cumulate de 32 mil. lei anul trecut ♦ În 2020 businessul a crescut pe una dintre companii în pofida pandemiei, dar a scăzut pe celelalte două ♦ Cumulat există un declin de circa 10%.

Grupul Electra din Iaşi, format din mai multe firme şi specializat în producţia de interfoane video şi audio, a încheiat anul acesta parte­neriate noi atât cu clienţi din România, cât şi din străinătate. Oficialii companiei spun că au observat, pe alocuri, o reducere a comenzilor de la clienţii mai mici, mulţi dintre aceştia orientându-se către reţelele de distribuţie online ale partenerilor Electra, dar totodată şi o creştere a numărului de firme mai mari (dezvoltatori imobiliari, magazine online etc.) care preferă să lucreze direct cu compania.

„Comparativ cu 2020, anul acesta a fost uşor mai echilibrat, dar provocările au fost şi încă sunt mari. În actualul context economic, dominat de criza componentelor electronice şi de creşterea accelerată a preţurilor, 2021 se dovedeşte a fi un an complicat, în care deciziile pe termen lung sunt din ce în ce mai dificil de luat din cauza acestei impredictibilităţi gene­rale“, spun oficialii grupului controlat de patru antreprenori locali.