Daniel Gross, Penny: Ne aşteptăm să vedem o creştere uşoară a vânzărilor ca urmare a impunerii certificatului verde la mall. Penny activează pe formatul de discount şi are circa 300 de magazine în România, aproape toate sunt unităţi independente, adică nu în mall

Autor: Cristina Roşca 09.11.2021

Daniel Gross, CEO al Rewe România, compania care operează reţeaua de magazine Penny, spune că în ceea ce priveşte valul patru al pandemiei de COVID-19, care afectează România deja de mai bine de o lună, până în săptămâna 42 (18-24 octombrie), inclusiv, nu a văzut nimic în vânzări.

„La nivel de percepţie, românilor le-a luat ceva timp să înţeleagă că e gravă situaţia. În săptămâna 43 ne aşteptam să vedem ceva în vânzări pentru că s-au închis mallurile pentru nevaccinaţi. Nu s-a întâmplat asta, iar un motiv poate fi faptul că oamenii au aflat şi au mers la hipermarket înainte şi au făcut shopping pentru o săptămână.“

Discounterul german Penny are pe plan local circa 300 de magazine şi aproape toate sunt unităţi inde­pendente, astfel că intrarea este permisă tuturor clienţilor, fie ei vaccinaţi sau nevaccinaţi.

Magazinele alimentare sunt considerate, alături de farmacii, ca fiind esenţiale, astfel că intrarea nu e condiţionată e certificatul verde. Excepţie fac supermarketurile şi hipermarketurile din malluri şi centre comerciale.

„Probabil o să vedem ceva în viitor. Pentru noi, impactul în vânzări al acestei măsuri nu va fi foarte mare pentru că ponderea magazinelor din marile oraşe şi Bucureşti (unde sunt şi mallurile - n.red.) în total nu e foarte mare. Dar un efectul al impunerii certificatului verde credem că va fi, poate nu mare, dar cu siguranţă nu negativ.“