Afacerile producătorului de ciorapi Ciserom din Sebeş au scăzut cu 15% în 2020, ajungând la 18,3 mil. lei

Autor: Laurentiu Cotu 09.11.2021

Producătorul de ciorapi Ciserom din Sebeş, judeţul Alba, o companie cu o istorie de peste 90 de ani, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 18,3 mil. lei (3,8 mil. euro), în scădere cu 15% faţă de anul anterior, când compania a avut afaceri totale de 21,7 mil. lei (4,6 mil. euro). Ciserom şi-a redus anul trecut pierderile la 1,9 mil. lei (395.000 de euro), de la 2,4 mil. lei (522.000 de euro) în 2019, conform datelor publice. Ciserom a ajuns în 2020 la un număr mediu de 224 de angajaţi, cu 60 de oameni mai puţin decât în anul precedent.

Povestea companiei a început în anul 1927, când germanul Gustav Bahner a înfiinţat în Sebeş fabrica de ciorapi şi tricotaje. Având conducere germană şi aproximativ 150 muncitori, fabrica a reuşit într-un timp foarte scurt să se extindă şi să realizeze lunar o producţie de 210.000 de perechi de ciorapi. În anul 1944 fabrica de la Sebeş trece în patrimoniul statului, continuând producţia de şosete şi textile, atât pentru ţara noastră, cât şi pentru străinătate.

Între anii 1954 şi 1974, firma a beneficiat de fonduri de investiţii care s-au concretizat în utilaje şi tehnologii noi, crescând  capacitatea de producţie de 40 de ori, cu de şase ori mai mulţi angajaţi. În anul 1990 fabrica îşi schimbă numele din Ciorapi-Sebeş-România în Ciserom. Un nou rebranding a avut loc în 2012. Compania a ajuns în prezent la o producţie anuală de 10 milioane de perechi de şosete, dintre care 30% sunt ex­portate în ţări precum Germania, Italia, Anglia, Franţa, Irlanda, Elveţia, Spania, Grecia, Austria, ţările Baltice şi SUA, potrivit informaţiilor de pe site-ul Ciserom.

În ceea ce priveşte piaţa internă, compania deţine două magazine proprii în oraşul Sebeş, produsele Ciserom fiind prezente şi în majoritatea reţelelor mari de hypermarketuri (Carrefour, Selgros, Kaufland, Metro, Auchan, dm Drogerie, Romania Hipermarche (Cora), Hervis Sport). 65% din acţiunile Ciserom sunt deţinute de mai multe persoane fizice, în timp ce un pachet de 25% din tilturi îi aparţine lui Constantin Ispir, care este şi directorul general al companiei, potrivit datelor existente.

România a fost încă dinainte de anii ‘90 una dintre cele mai importante destinaţii de producţie de textile şi încălţăminte pentru marile branduri, atât mass market cât şi de lux. În ultimii 15 ani însă, pieţele din Asia au crescut puternic mizând pe salarii ce scad până la sub 100 de euro pe lună. În acest context România a pierdut teren. Totuşi, avantajele României rămân forţa de muncă bine calificată şi apropierea de pieţele vestice unde au sediul marile branduri.