Antreprenori locali. Constantin Duluţe, unul dintre cei mai puternici antreprenori români, care acum deţine businessul Vinicola Avereşti: Un business se construieşte local şi apoi se extinde pas cu pas în exterior. Ne dorim să vindem 50% în piaţa externă

Autor: Florentina Niţu 10.11.2021

Constantin Duluţe, unul dintre cei mai putenici antreprenori români, cunoscut pentru afacerile în dome­niul agricol, care acum deţine busi­nessul Vinicola Avereşti din zona Mol­dovei, îşi propune ca 50% din vân­zările de vin să fie realizate pe piaţa externă în următorii ani.

„Extinderea este o mutare câş­tigătoare, în orice domeniu. În accepţiunea noastră, un business se cons­truieşte local şi apoi se extinde pas cu pas în exterior. Ne dorim să ajun­gem la un echilibru de 50% - 50%, in­tern versus extern“, a spus Constantin Duluţe.

În prezent, vinul companiei ajun­ge în ţările importante din Eu­ro­pa, Asia, SUA, Canada, An­glia, Spania, Belgia, Olan­da, Austria, Germa­nia, Italia, Bulgaria, Ghana, pre­cum şi China. În 2020, Vi­nicola Avereşti a avut o ci­fră de afaceri de 4,8 mil. lei, cu un profit net de 68.000 de lei, la jumătate faţă de anul precedent, şi 64 de angajaţi, arată datele de la Ministerul de Finanţe.

„Punctele pro ale extinderii peste hotare sunt: crearea de noi pieţe, creşterea brandului şi a notorietăţii sale, dar şi diversificarea riscului. Exportul este o investiţie de viitor, dacă vrem să ne depăşim limitele ca şi industrie trebuie să fim şi acolo, să învăţăm cum funcţionează lucrurile la nivel mondial, dar şi să ne pregătim piaţa, pentru viitor“, a mai spus Constantin Duluţe.

La Huşi, în Vaslui, compania Vinicola Avereşti are circa 800 de hectare de viţă-de-vie, iar antreprenorul spunea anul trecut că a investit 25 de milioane de euro în industria vinului şi că are în construcţie o cramă nouă, o investiţie de încă 8 mil. euro. Duluţe a început să investească în acest business încă din 2010, ca hobby, când a preluat o parte din viţa-de-vie a fostei IAS Huşi. Apoi, la începutul lui 2020, el a semnat contractul de cumpărare a fostului combinat de vinificaţie de la Huşi pentru 2 mil. euro, ajungând astfel la o suprafaţă de 800 de hectare de viţă-de-vie şi la o capacitate de producţie de peste 10 milioane de litri de vin.

Istoria combinatului de vinificaţie de la Huşi datează din 1978, fiind parte din fosta Gospodărie Agricolă de Stat Huşi (denumită ulterior Întreprinderea Agricolă de Stat Huşi), construită în 1958, pe vremea când viile fuseseră distruse în urma războiului. Podgoria a fost dezvoltată încă de la începuturi de inginerul Ioan Neamţu, care a transformat-o într-una din cele mai mari podgorii din ţară, ajungând în 1993 la o suprafaţă cultivată de peste 2.000 de hectare şi o capacitate de 18 mi­li­oa­ne de litri de vin. După 1990, IAS Huşi a fost privatizată şi a devenit în 2000 societatea SC Vidisamp SA, care a intrat în faliment cinci ani mai târziu. Podgoria a fost fragmentată şi o parte din bunurile companiei au fost vândute „la bucată“.

În 2020, erau 316 de companii cu cod CAEN principal de cultivarea strugurilor, care au realizat o cifră de afaceri totală de 780 de milioane de lei, cu 2.400 de angajaţi, arată datele de la Registrul Comerţului. De asemenea, erau 264 de companii cu cod CAEN principal de fabricare a vinurilor din struguri, care au realizat venituri totale de 947 de milioane de lei, cu 2.600 de salariaţi, conform aceleaşi surse. Cei mai mari jucători de pe piaţa vinului sunt Cramele Jidvei, Cotnari şi Recaş.

Producţia de vin a României a înregistrat o scădere de 7% în 2020, comparativ cu anul precedent, până la 3,6 milioane de hectolitri, arata datele de la Organizaţia Internaţionala a Viei şi Vinului (OIV). Pentru acest an, producătorii români estimează o creştere a producţiei de 10-15% faţă de anul 2020.