Adrian Criţ, STB: Toată lumea vrea să achiziţioneze vehicule electrice, dar ca să le încarci, consumul energetic este foarte mare. Noi avem o reţea configurată pe ce exista până în 1989. O altă problemă cu care se confruntă Capitala este lipsa unor culoare dedicate pentru autobuze, ceea ce generează întârzieri.

Autori: Alina-Elena Vasiliu , Cristina Bellu 20.11.2021

Deşi marile oraşe din România şi din Europa îşi îndreaptă tot mai mult atenţia către electromobilitate şi îşi înnoiesc flotele cu vehicule de transport public electrice, reţeaua de transport din Bucureşti se confruntă cu alte probleme, care stau în calea trecerii către o economie verde.

„Capitala deţine în acest moment o flotă de peste 130 vehicule Mercedes hibrid. Practic, nu este un avantaj foarte mare vizavi de emisiile poluante. Avantajul major este că s-a îmbunătăţit flota de care dispune STB-ul în momentul de faţă, dar acum trebuie să o corelăm cu investiţiile în infra­struc­tură. Toată lumea vrea să achiziţioneze vehicule elec­trice, dar nu există o strategie la nivel naţional vizavi de inter­conectarea acestora şi cone­xiu­nea cu transportul regional“, a spus Adrian Criţ, directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), la videoconferinţa ZF Economia verde dedicată transporturilor.