Altex: ANPC a găsit preţuri greşite la 44 de produse din 1000 verificate. Acestea au fost corectate imediat. A fost o eroare umană ce s-a întâmplat.Noi nu închidem, mâine e în continuare Black Friday

Autori: Cristina Roşca , Roxana Rosu 11.11.2021

Reprezentanţii reţelei Altex au anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, că în urma controlului efectuat de ANPC au fost identificate preţuri greşite la 44 de produse din cele 1000 verificate, iar acestea au fost corectate imediat, fiind vorba de o eroare umană.

”Au fost gasite preturi gresite la 44 de produse din 1000 verificate. Acestea au fost corectate imediat. Avem 100.000 de articole in oferta, a fost o eroare umana ce s-a intamplat. Noi nu închidem, mâine e în continuare Black Friday. Am reparat, mai reparam. Considerăm că ne-am facut treaba şi am reparat. Mai reparam daca mai e nevoie”.

Altex a precizat că închiderea activităţii nu ar fi benefice nici consumatorilor, nici salariaţilor, nici businessului.

La începutul acestei săptămâni, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a propus suspendarea temporară a activităţii site-ului altex.ro, acuzând retailerul de practici comerciale incorecte, în contextul Black Friday. Autoritatea a anunţat că a constatat abateri de preţ la peste 1000 de produse afişate pe site. ”Comisarii ANPC au constatat faptul că operatorul economic promova produse ca fiind la reducere de preţ, fără a aplica reducerile din preţul de referinţă (cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus)”, se arată în comunicatul ANPC.

Autoritatea a amendat Altex cu 50.000 de lei.

ANPC a înfiinţat recent Comandamentul Special Black Friday, care are drept scop supravegherea permanentă a ofertelor cu promoţii, din această perioadă, indiferent de domeniul de activitate. Comandamentul, a cărui strategie de funcţionare a fost stabilită în urma unei videoconferinţe cu toţi comisarii şefi şi comisarii şefi adjuncţi din ţară, este coordonat de Paul Anghel, Director General ANPC.