ZF/First Bank. Lecţii de business. Oana Ijdelea, partener Ijdelea Mihăilescu: Toată procedura de avizare pentru proiectul Midia Gas Development din Marea Neagră a durat opt ani. Cei care vor urma vor avea totul pregătit

Autor: Roxana Petrescu 12.11.2021

Proiectul de gaze offshore Midia Gas Development (MGD), dezvoltat de americanii de la Black Sea Oil and Gas (BSOG), deţinuţi de gigantul Carlyle, va fi finalizat în a doua parte a anului viitor, conform indicaţiilor investitorului.

Întreaga etapă de avizare a acestei premiere pentru România ultimilor 30 de ani a durat 8 ani de zile, spune Oana Ijdelea, partener în cadrul Ijdelea Mihăilescu, casa de avocatură care a gestionat din punct de vedere legal această investiţie. Astfel, cei care vin din urmă vor avea un dosar complet pentru investiţiile offshore viitoare, în cazul în care acestea vor mai fi demarate.

„Proiectul Midia Gas Development este călătoria profesională a vieţii mele şi proiectul fanion pe energie şi resurse naturale al firmei noastre. Când am început să lucrez acum 12 ani la acest proiect nimeni nu s-ar fi aşteptat ca provocările să fie atât de multe şi din vaste domenii de activitate. Nu există probleme cu care să nu ne fi confruntat, pornind de la lipsa de reglementare până la legislaţie şi pe care să nu fi reuşit, alături de echipa mea, să le fi depăşit“, a spus Oana Ijdelea, în cadrul unui nou episod al Lecţiilor de Business, proiectul editorial realizat de ZF alături de First Bank.

Proiectul MGD (Midia Gas Development - Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia) este primul proiect de explorare şi exploatare de hidrocarburi din Marea Neagră lansat în România după 1989. Proiectul MGD din portofoliul BSOG constă în săparea a cinci sonde de producţie (o sondă submarină la zăcământul Doina şi patru sonde de producţie la zăcământul Ana) şi un ansamblu submarin de producţie pe zăcământul Doina. O conductă submarină de 126 de kilometri va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la ţărm, până la noua staţie de tratare a gazelor din judeţul Constanţa. Capacitatea de producţie estimată este de 1 miliard de metri cubi de gaze pe an, echivalentul a circa 10% din consumul de gaze al României, existând deja un contract de vânzare a gazului pe 10 ani cu francezii de la ENGIE.

„Toată procedura de avizare a durat 8 ani de zile. Cerinţele pentru finanţarea proiectului, vânzarea gazului, integrarea şi obţinerea licenţei sociale a acestui proiect au fost chestiuni extrem de complicate. Au fost lucruri de pionierat absolut.“

„Proiectele viitoare vor avea totul pregătit. Dacă cineva va dori să mai dezvolte un astfel de proiect, va avea toate etapele la îndemână.“

Energia de nişă

Deşi primele molecule de gaze erau aşteptate la finalul acestui an, într-un moment extrem de delicat al pieţei, mai multe probleme fac ca definitivarea acestuia să fie estimată pentru a doua jumătate a anului viitor.

„MGD a fost extrem de transparent, acest proiect este ca o carte deschisă pentru alte proiecte similare. În acest moment, proiectul este peste 70% realizat, noi ne pregătim pentru etapa de reglementări pentru partea operaţională. Va dura o perioadă, dar sunt absolut convinsă că va fi un proiect care se va închide cu succes. Conform declaraţilor clientului nostru (BSOG), prima producţie de gaze va fi în prima parte a 2022, iar în a doua jumătate va fi finalizată toată infrastrtcutura.“

Casa de avocatură Ijdelea Mihăilescu a fost înfiinţată în 2017, având în prezent 15 avocaţi.

„Noi suntem o firmă de avocatură de tip boutique, concentraţi pe energie, resurse naturale şi M&A (fuziuni şi achiziţii). Cea mai recentă dezvoltare a fost pe partea de dispute resolution (rezolvarea disputelor), aceasta venind ca o solicitare din partea clienţilor.“

Dincolo de MGD, Oana Ijdelea spune că atenţia casei de avocatură este concentrată acum tot pe proiecte energetice de nişă.

„În momentul de faţă, avem nişte dezvoltări extrem de interesante pe hidrogen, atât pe uscat, cât şi pe mare. Lucrăm, alături de un investitor, la primul proiect de eoliene offshore, dar până atunci avem nevoie de o lege de vânt offshore. Este extrem de necesară implementarea spaţiului de amenajare a teritoriului maritim, România fiind în infringement pentru că nu are acest plan. Va fi un document cheie pentru că atunci vom şti ce putem face pe mare.“

Instabilitatea care sperie investitorii

Din păcate, lipsa legislaţiei dublată de instabilitatea politică îi pun în gardă pe marii investitori, mai ales în contextul în care în energie investiţiile sunt pe o perioadă foarte mare, cu bugete semnificative.

„Avem o perioadă dificilă şi, din nefericire, instabilitatea politică şi lipsa de siguranţă a cadrului legislativ pe termen mediu, nici măcar nu mai vorbim pe termen lung, au scăzut apetitutul investitorilor. Este o mare pierdere pentru că, istoric vorbind, momentele de criză sunt de fapt momente de oportunitate.“

Referindu-se la piaţa locală a avocaturii, Oana Ijdelea spune că este deja matură, caracterul fragmentat urmând să se mai liniştească. Ea mai precizează că piaţa locală a avocaturii este dominată de firme româneşti, lucru care reflectă o mai bună adaptabilitate a avocaţilor autohtoni la realităţile de aici, în comparaţie cu birourile internaţionale.

„Adaptarea la piaţă e foarte importantă. Am avut şi firme mari care au plecat, unele motivate şi de faptul că România este o piaţă relativ mică din punctul de vedere al business-ului.“

 Astfel, Oana Ijdelea crede că antreprenoriatul în avocatură poate fi testat cu succes şi de viitoarele generaţii, cu câteva condiţii.

„În primul rând, ca absolent de Drept, trebuie să ştii că aceasta este cea mai frumoasă călătorie de învăţare. Mai departe, munca şi seriozitatea fac mereu diferenţa. Învăţarea nu se termină niciodată. Fără disponibilitatea şi determinarea către acest efort, indiferent de greutatea bagajului cunoştinţelor academice şi indiferent de sclipire, pe termen lung rezultate importante nu pot fi atinse.“

Dincolo de partea academică, avocaţii de azi au posibilitatea de a intra în contact, mult mai uşor, cu cazuri globale.

„Trebuie să ai abilitatea de a susţine pe termen lung un efort continuu. Premiiile întotdeauna vin şi vin în cele mai surprinzătoare forme şi întotdeauna la momentul când trebuie să ajungă şi nu când ne gândim că este bine să avem parte de ele. Ultimul sfat pe care i l-aş da oricărui tânăr profesionist este să citească. Cititul este singura modalitate care îţi dezvoltă gândirea, logica şi imaginaţia.“

 

 

Lecţii de business de la Oana Ijdelea, partener Ijdelea Mihăilescu

Lecţia 1: Munca şi seriozitatea fac mereu diferenţa.

Lecţia 2: Învăţarea nu se termină niciodată, indiferent de experienţă.

Lecţia 3: Premiile întotdeauna vin, dacă există abilitatea de a susţine un efort continuu.

Lecţia 4: Citeşte! Este singura modalitate de a-ţi dezvolta gândirea şi imaginaţia.

 

Urmăriţi în fiecare joi de la ora 15 Lecţii de Business, noul proiect editorial realizat de ZF în parteneriat cu First Bank. Conectaţi-vă săptămânal la experienţele de business ale celor mai mari antreprenori din România prin platformele www.zf.ro, dar şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar.