ZF Live. Elena Gheorghe, PayU: ,,Ne aşteptăm la aproape 500 mil. lei ca tranzacţii plătite pe toată piaţa în ziua de Black Friday“

Autor: Mara Rolea 12.11.2021

Elena Gheorghe, country mana­ger, PayU, afirmă că vede o creştere medie de 12% a bonurilor tranzacţionate,  iar în cazul numărului de tranzacţii creşterea prevăzută este de 25%: ,,Ne aşteptăm în ziua de Black Friday la aproape 500 de milioane de lei la nivelul pieţei ca tranzacţii plătite.“

Pregătirile făcute de PayU în ceea ce priveşte perioada de Black Friday se referă la optimizări tehnice unde este urmărită performanţa platformei PayU, dar şi a platfor­melor partenere: ,,Suntem în comu­nicare constantă cu ei pe rezultatele pe care le obţinem în urma testelor, discutăm ce îmbunătăţiri putem face astfel încât să fim cât mai bine pregătiţi în ziua de BF.“