Jumătate din randamentele oferite recent de Bitcoin, alimentate de temerile privind creşterea inflaţiei. Cum se explică evoluţia

Autor: Eduard Ivanovici 12.11.2021

Inflaţia continuă să crească În Statele Unite, într-o perioadă caracterizată de problemele lanţurilor de aprovizionare şi o cerere tot mai ridicată din partea consumatorilor, reiese din cele mai recente date ale indicelui preţului de consum (CPI) din prima economie a lumii, potrivit Business Insider.

În aceeaşi zi în care datele au arătat că preţurile de consum au crescut în cel mai accelerat ritm din 1990 încoace, Bitcoinul a atins un nou record de aproape 69.000 de dolari.

„Modelul nostru sugerează că, în cazul Bitcoinului, importanţa inflaţiei şi acoperirea împotriva riscurilor devin factori din ce în ce mai importanţi de-a lungul timpului, constituind aproximativ 50% din mişcările de preţ ale ultimului ciclu, faţă de 20% în 2017”, spun Björn van Roye şi Tom Orlik, economişti intervievaţi de Bloomberg.

Datele publicaţiei americane întăresc argumentele recurente ale unor cunoscuţi investitori în Bitcoin, precum Michael Saylor, CEO-ul companiei de software MicroStrategy, care susţine că stocul limitat de Bitcoini reprezintă o acoperire viabilă împotriva creşterii cantităţii de monede fiduciare de către băncile centrale.

Când Bitcoinul a luat naştere în 2009, activul a primit un stoc limitat de 21 de milioane de monede, al căror proces de minare era estimat la 130 de ani. De la creare, au fost minaţi 19 milioane de Bitcoini, iar circa 4 milioane de monede au fost pierdute, arse sau uitate.

Cantitatea limitată şi creşterile de preţ ar putea stimula cererea pentru monedă, explică Roye şi Orlik, adăugând că jumătate din randamentele recente se datorează exuberanţei din interiorul pieţei şi traderilor de moment, ceea ce înseamnă că Bitcoinul creşte în pas cu alte active de risc.

„Din 20 iulie până pe 8 octombrie, factorii dominanţi care au influenţat Bitcoinul au fost exuberanţa pieţei şi frica de inflaţie”, continuă economiştii.

La ora publicării ştirii, preţul unui Bitcoin era de aproximativ 63.700 de dolari, în scădere cu 2,2% în ultimele 24 de ore, conform datelor agregate de CoinDesk.