Un salariu pe zi. Un operator de introducere date câştigă, în medie, 2.300 de lei net lunar. Roxana Drăghici, eJobs România: Această poziţie este una destul de accesibilă, mai ales pentru cei care sunt la primul job

Autor: Ramona Cornea 20.11.2021

“De regulă, acest job necesită cunoştinţe de bază de operare calculator la care se mai pot adăuga în unele cazuri şi cunoştinţe minime de contabilitate primară.“

Salariul unui angajat pe poziţia de operator introducere date ajunge, în medie, la 2.300 de lei net lu­nar, după cum arată datele extrase din platforma Salario, comparatorul de salarii al platformei de recrutare online eJobs.

„Această poziţie este una destul de accesibilă, mai ales pentru cei care sunt la primul job. De regulă, necesită cunoştinţe de bază de operare calculator la care se mai pot adăuga în unele cazuri şi cunoştinţe minime de contabilitate primară, dar şi o bună atenţie la detalii. Începutul carierei într-o astfel de direcţie poate deschide şi multe alte oportunităţi de dezvoltare, de la analist de date la business analyst, joburi care sunt totodată şi mult mai bine plătite”, spune Roxana Drăghici, head of sales la eJobs România.