Producătorul de vinuri Purcari încheie primele nouă luni din 2021 cu un profit net de 39,8 mil. lei, plus 55% faţă de perioada similară din 2020. Venituri de 166 mil. lei, plus 20%

Autor: Cristina Bellu 15.11.2021

Producătorul de vinuri Purcari, ale cărui acţiuni sunt incluse în structura indicelui principal BET, a încheiat primele nouă luni din 2021 cu un profit net de 39,8 mil. lei, în creştere cu 55% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce veniturile au avansat cu 20% până la 166,5 mil. lei.

În perioada ianuarie-septembrie 2021, EBITDA a fost de 58,1 mil. lei (plus 32%), reprezentând o marjă de 35%, în timp ce datoriile nete ale grupului au crescut la 30 septembrie 2021 cu 4% la 165,5 mil. lei, în comparaţie cu finalul anului 2020.

În T3/2021, vânzările grupului au crescut cu 12%, la 60 mil. lei, în timp ce  EBITDA a crescut cu 45%, la 23 mil. lei, iar profitul net s-a majorat cu 94% faţă de T3/2020, la 19,4 mil. lei.

Pe piaţa locală vânzările şi-au continuat creşterea cu un plus de 24% la nouă luni din 2021 faţă de perioada similară din 2020 şi de 55% faţă de nouă luni din 2019.

“Brandul Purcari rămâne motorul creşterii cu plus 29% an/an. Bardar, plus 68%, deşi de la o bază de comparaţie mai mică. Canalele de comerţ modern şi tradiţional au continuat să evolueze puternic”, notează raportul companiei.

Purcari gestionează circa 1.300 de hectare de podgorii şi operează patru platforme de producţie în România şi Moldova. Grupul este lider în segmentul de vinuri premium din România, cu o cotă de circa 25% şi cel mai mare exportator de vin din Moldova, livrând în peste 30 de ţări.

Din februarie 2018, Grupul este listat la Bursa de Valori Bucuresti (simbol WINE). Compania este condusă de Victor Bostan, un veteran de peste 30 de ani în businessul vinicol şi este susţinută de investitori precum Horizon Capital, Fiera Capital, Conseq, East Capital, Franklin Templeton şi SEB.

Compania are o capitalizare de 602 mil. lei, iar acţiunile s-au apreciat cu 36,8% în acest an, după tranzacţii de peste 136 mil. lei.