Probleme la metrou: Fum la panoul electric între staţiile Tineretului şi Piaţa Unirii 2

Autor: Laura Buciu 15.11.2021

O defecţiune la un panou electric a determinat o degajare de fum, luni dimineaţa, între staţiile de metrou Tineretului şi Piaţa Unirii 2, astfel că circulaţia trenurilor pe Magistrala 2 s-a desfăşurat fără orpire între aceste staţii, nefiind permis accesul călătorilor.

Incidentul dintre staţiile Tineretului şi Piaţa Unirii 2 s-a produs luni dimineaţa, la ora 4.20. A fost vorba despre o defecţiune la un panou electric care a determinat o degajare de fum.

Potrivit Metrorex, echipele companiei au intervenit imediat pentru remedierea defecţiunii.

„Circulaţia cu călători a trenurilor de metrou pe Magistrala 2 s-a desfăşurat fără oprire în staţiile mai sus amintite, accesul călătorilor în staţii nefiind permis. Personalul Metrorex a oferit asistenţă şi îndrumare călătorilor care au dorit să acceseze cele două staţii de metrou”, anunţă Metrorex.

Potrivit companiei, siguranţa călătorilor nu a fost pusă în pericol, iar aceştia au fist permanent informaţi prin sistemul de sonorizare din trenuri, dar şi din staţii cu privire la situaţia creată.

Circulaţia trenurilor a fost reluată în condiţii normale începând cu ora 5.48.