Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Ce indică rezultatele la T3 despre restul anului 2021? Răspunde Elena Uleia, broker, Prime Transaction

Autor: Eduard Ivanovici 16.11.2021

La nivel local şi internaţional, pieţele bursiere au performat bine anul acesta, ignorând contextul macroecono­mic, repre­zen­tat de costul ridicat al ma­terialelor de construc­ţie, problemele lan­ţurilor de aprovizionare şi, într-o anumită măsură, ritmul infla­ţiei. În prezent, investitorii au ocazia de a-şi contura o imagine mai clară asupra peisajului pieţelor de capital şi să găsească sectoarele care vor con­tinua trendul de creştere din 2021, spune Elena Uleia, broker al Prime Tran­saction.

„Sunt probleme care există acum în piaţă şi, totuşi, vedem o creştere a consu­mului şi un consumator care susţine piaţa şi situaţia econo­mică. Cred că acest trend va continua până la finalul anului, gândindu-mă la perioada de după sărbători. Acum este mo­mentul perfect pentru investitori de a-şi evalua portofoliile pe care le au şi să analizeze riscul pe care şi-l asumă, văzând care sunt companiile peste media pieţei“, explică brokerul.

„Având majoritatea datelor raportate de către companii, putem vedea care sunt sectoarele poziţionate strategic, având în vedere contextul şi problemele actuale”