1,25 milioane euro pentru o grădiniţă nouă cu program prelungit la Ploieşti, realizată din fonduri structurale

Autor: Daniel Lazar 16.11.2021

Municipiul Ploieşti va construi o nouă grădiniţă cu program prelungit, proiectul fiind finanţat din fonduri de la bugetul local şi din surse externe nerambursabile. Valoarea totală a contractului de finanţare este de 6.223.202,68 lei, din care valoare totală eligibilă 2.866.309,59 lei, iar cea nerambursabilă 2.808.983,40 lei.

Proiectul este inclus în cadrul POR 2014 - 2020, Axa prioritară 4 - 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiţie 4.4.- Investiţiile în educaţie, în formare, inclusiv în formarea profesională pentru dobândirea de competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii prin dezvoltarea infrastructurilor de educaţie şi formare, Obiectiv specific 4.4 - Creşterea calităţii infrastructurii în vederea accesului sporit la educaţie timpurile şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă.

Lucrările vor fi executate de Asocierea S.C. Fadmi Prod S.R.L. - S.C. Pacic - Proiectare şi Antrepriza Construcţii Industriale şi Civile S.R.L. - S.C. Montin S.A., având ca subcontractanţi S.C. Alert Prod Service S.R.L. şi S.C. Socomizo Construct S.R.L. - prin lider de asociere S.C. Fadmi Prod S.R.L.

Viitorul sediu al acestei grădiniţe va avea o structură cu subsol, parter şi etaj şi va fi un spaţiu care va asigura un cadru optim educaţional pentru copiii, inclusiv prin pregătirea continuă a personalului didactic şi auxiliar. Realizarea noii construcţii pentru Grădiniţa de copii cu program prelungit nr. 38 se va realiza fără a se afecta funcţionarea normală a grădiniţei existente, pe perioada executării lucrărilor la noua clădire.

Noul sediu al acestei unităţi de învăţământ preşcolar are termen de finalizare data de 31.01.2023.