ANALIZĂ ZF. Impactul certificatului verde asupra industriei ospitalităţii: Vânzările au scăzut cu 40%, iar 2021 este al doilea an dificil pentru HoReCa. „Tot ce am câştigat pe vară, am pierdut odată cu introducerea noilor restricţii“

Autor: Cristina Roşca 21.11.2021

♦ În această toamnă, odată cu creşterea numărului de cazuri de COVID-19, s-a redus programul de funcţionare al restaurantelor, cafenelelor şi barurilor şi s-a decis ca accesul în aceste unităţi să se permită doar pe baza certificatului verde, care atestă vaccinarea ori trecerea prin boală.

Vânzările din restaurante, cafenele şi baruri au scăzut cu circa 40% după ce autorităţile au decis ca accesul în HoReCa să se facă doar pe baza certificatului verde, ca urmare a creşterii accelerate a numărului de îmbolnăviri începând cu a doua jumătate a lunii septembrie. Acum cifrele se află pe un trend descendent, însă la mijlocul lui octombrie România înregistra aproape 20.000 de cazuri de COVID-19 pe zi, un nivel maxim istoric.

În contextul noilor restricţii de funcţionare, care vin după o vară relativ liniştită, dar şi după un 2020 zbuciumat, jucătorii din HoReCa vorbesc despre un an chiar mai slab decât precedentul. Iar asta în contextul în care în 2020 localurile au fost închise timp de câteva luni sau au funcţionat cu restricţii în restul anului, motiv pentru care încasările s-au redus cu circa 30%, un declin mai drastic decât în criza financiară ante­rioară. La finalul lui 2020, după primul an de pandemie, în industria de restaurante, baruri, cafenele şi firme de catering erau active 27.600 de companii cu afaceri cumulate de 13,2 mld. lei şi cu 115.000 de salariaţi.