Castelul Bran se află printre cele mai cunoscute obiective turistice din Europa care au opţiuni de cazare prin platforme de tip Airbnb, însă un sejur e mai scump decât la Colosseum sau Sagrada Familia

Autor: Miruna Diaconu 17.11.2021

♦ Castelul Bran, cel mai popular obiectiv turistic din România, a primit în perioada ianuarie - septembrie a acestui an doar 337.000 de vizite.

Un studiu realizat de uSwitch, un serviciu de comparare a pre­ţurilor, a introdus Castelul Bran printre cele mai cunoscute obiective turistice din Europa care au opţiuni de cazare accesibile, însă obiectivul turistic are în jurul său cazări mai scumpe decât cele de lângă Colosseum (Italia) sau Sagrada Familia (Spania), locuri mult mai vizitate decât castelul din România.

Studiul a fost realizat pe baza faptului că cele mai im­presionante obiective turistice din lume sunt motivul pentru care mulţi oameni călătoresc, însă costurile pentru sejururi sunt puternic influenţate de preţurile cazărilor.

Astfel, uSwitch, un serviciu de comparare a preţurilor, a luat 50 cele mai populare obiective turistice din lume şi a analizat cazările listate pe Airbnb, plaftorma internaţională de rezervări, pe o rază de 2 km de la obiectivul turistic, dar şi preţul mediu pe noapte şi evaluarea cazărilor. Studiul însă a analizat 50 de obiective turistice din întreaga lume, iar la nivel global Bran se află pe locul 21.