ZF 23 de ani. România, noi coordonate. Care este modelul de creştere pentru România? François Bloch, CEO, BRD Groupe Société Générale

„România face parte din Uniunea Europeană de 14 ani încoace, iar apartenenţa sa la UE a fost folosită ca un instrument capabil să reducă decalajul care o separă încă de membrii mai dezvoltaţi ai UE din Europa de Vest.

S-au făcut multe în această direcţie, iar progresul este evident. România, o ţară cu resurse importante, cu o structură instituţională de inspiraţie europeană şi oameni instruiţi, are atuuri reale pentru a se dezvolta prin forţe proprii, într-un cadru general definit de politicile şi strategiile europene.

Modelul unui atelier de producţie bazat pe costul redus al mâinii de lucru nu mai este de actualitate într-o Europă care avansează spre o economie bazată pe inovare, pe energie alternativă şi ecologică şi, în general, pe un model de creştere care încorporează multă valoare adăugată rezultată din cercetare.

Care ar fi atuurile României, vectorii ei de creştere ? România are o resursă preţioasă, pe care încă nu o foloseşte la maximum. Este vorba despre agricultură, zootehnie şi industria de transformare, împreună cu agricultura ecologică. Alt punct forte este industria serviciilor IT, care este deja conectată la evoluţiile europene. Al treilea punct forte este industria auto, unde există încă mult potenţial, iar unele oportunităţi au fost ratate din cauza lipsei infrastructurii. Al patrulea punct forte este industria energetică, un domeniu în care România are experienţă şi un potenţial enorm, deţinând un număr de ”campioni” naţionali care, mâine, pot deveni campioni regionali. Aceste două sectoare, care au un efect major de tracţiune asupra restului economiei româneşti, trebuie să profite de acest context extrem de favorabil pentru a se alinia tendinţelor prezente în privinţa protecţiei mediului, schimbărilor climatice şi progresului tehnologic.

Europa Centrală şi de Est este o realitate geografică mai mult decât una economică, pentru că nivelurile de dezvoltare şi ritmul în care s-au realizat reformele după anul 1990 au fost diferite între diversele ţări.

Punctul comun care unea toate aceste ţări, la început, era decalajul faţă de Europa Occidentală. În timp, în special după lărgirea Uniunii Europene, decalajele au scăzut în unele ţări, dar au rămas destul de semnificative în altele.

Principalul drive pentru decidenţii acestor ţări a fost, într-o primă fază, privatizarea economiilor, apoi creşterea nivelului de trai simultan cu alinierea infrastructurilor. Tocmai decalajele pe care aceste ţări au trebuit să le acopere au fost o oportunitate, regiunea arzând în acest timp multe etape.

Strategia, în toţi aceşti ani, a fost una singură – alinierea la proiectul european. Există specificităţi naţionale, dar şi viitorul previzibil este în aceeaşi direcţie – aprofundarea integrării europene şi construirea unor structuri administrative funcţionale, în care cetăţenii să aibă încredere, şi a unei economii sustenabile, concentrată pe găsirea unor soluţii la schimbările climatice şi incluziune socială.“