Hidroelectrica are în dezvoltare cel mai mare portofoliu local de regenerabile: Negociem pentru solare şi eoliene de 2.000 MW. Vrem să fim precum companiile mari din energie

Autor: Roxana Petrescu 21.11.2021

Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie a statului român, nu exclude distribuirea de dividende suplimentare din profitul record pe care îl va înregistra anul acesta ca urmare a exploziei preţului la energie, dar spune că are bani pentru a-şi continua investiţiile.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, este în faza de duediligence (negocieri) pentru un portofoliu de proiecte eoliene şi solare de 2.000 MW, capacitatea echivalentă cu cea a trei reactoare de la Cernavodă, pentru comparaţie.

Proiectele vizează inclusiv construcţia de proiecte solare plutitoare, dar şi echiparea centralelor, acolo unde particularităţile tehnice permit, cu panouri solare. Acesta este cel mai mare portofoliu de proiecte regenerabile în dezvoltare anunţat oficial pe plan local.