Anunţ uriaş făcut de Pfizer. Ştirea a făcut înconjurul lumii

Ziarul Financiar 20.11.2021

Pfizer a semnat un acord cu un grup sprijinit de ONU pentru a permite altor producători să fabrice pastila sa experimentală împotriva COVID-19, o măsură care ar putea face ca tratamentul să fie disponibil pentru mai mult de jumătate din populaţia lumii.

Într-o declaraţie emisă marţi, Pfizer a transmis că va acorda o licenţă pentru pastila sa antivirală către Medicines Patent Pool, cu sediul la Geneva, care va permite companiilor de medicamente generice să producă pilula pentru a fi utilizată în 95 de ţări, reprezentând aproximativ 53% din populaţia lumii, potrivit NBC News.

Acordul exclude unele ţări mari care au suferit epidemii devastatoare de coronavirus. De exemplu, în timp ce o companie farmaceutică braziliană ar putea obţine o licenţă pentru a produce pilula pentru export în alte ţări, medicamentul nu ar putea fi produs în mod generic pentru a fi utilizat în Brazilia.

Cu toate acestea, oficialii din domeniul sănătăţii au declarat că faptul că înţelegerea a fost încheiată chiar înainte ca pilula Pfizer să fie autorizată oriunde, ar putea ajuta la încheierea mai rapidă a pandemiei.

„Este destul de semnificativ faptul că vom putea oferi acces la un medicament care pare a fi eficient şi care tocmai a fost dezvoltat, la mai mult de 4 miliarde de oameni", a declarat Esteban Burrone, şef de politică la Medicines Patent Pool.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro