Opinie Dan Luca: Narativa politicã a următorilor 3 ani europeni

Autor: Dan Luca 21.11.2021

Este normal ca la sfârşit de an să privim spre viitor şi să analizăm ce ne va aduce noul anul politic european. De data aceasta, permiteţi-mi să proiectez principalele evenimente pe un orizont de 3 ani, adică până în anul de graţie 2024. Ca să vorbim în termeni electorali, anul 2024 este super-an, având în vedere că vom avea alegeri la nivelul Uniunii Europene şi Statelor Unite ale Americii, dar putem asista chiar la o schimbare a preşedintelui Rusie în acel an.

Cel mai probabil Conferinţa asupra viitorului Europei va produce un raport prin martie 2022 care va consolida expresia ˝cetăţenii europeni doresc să avem o Europã mai puternică, atât în intern, cât şi în lume, iar recomandarea este accelararea procesului numit Autonomia Strategică a UE˝. Spun accelerare, fiindcă la nivelul JRC (Centrul Comun de Cercetare), aparţinând de Comisia Europeană, zeci de specialişti lucrează de câţiva ani la acest concept care va ieşi, treptat, dintr-o nişă sectorială la nivel de strategie UE.

Autonomia strategică este un concept, în care vom regăsi în principal 4 abordări sectoriale. Avem, desigur, politica de sănătate cu discuţiile despre vaccinare şi Uniunea Sanitară. Ecologizarea este o prioritate, dar o atenţie specială se va acorda mobilităţilor, preţului la energie şi energiei nucleare. Digitalizarea va continua, cu un focus aparte asupra suveranităţii digitale. La nivelul pieţii interne este interesat de urmărit procedura de focalizare asupra campionilor industriali europeni, într-o balanţă cu ecosistemul de IMM-uri pe care UE doreşte să le ajute pentru a se internaţionaliza. Dacă totul merge conform planului, UE va avea un cuvânt de spus şi în multilateralism, cu obiectiv clar asupra evoluţiei structurilor globale.

Vom discuta mult în următorii 3 ani despre pandemie, o posibilă criză economică, planurile de rederesare şi implementarea lor. Este de urmărit dacă UE va avea curajul să meargă în direcţia unui buget comun al ţărilor care au adoptat deja moneda euro. Asta ar duce, inevitabil, la o UE cu două viteze. Vom vorbi în acest context, tot mai mult, de taxe, încercând că avem o privire mai exactă asupra taxelelor la nivel global şi european. Dezvoltarea capacităţii militare a UE, extinderea UE în special către Balcani, dar şi politica faţă de continentul african sunt subiecte pe care UE le va îndrăgi în următoarea perioadã, chiar dacă progresele sunt greu de materializat rapid.

Există însă diverse abordări, legate de anumite poluri de putere. Germania influeţeazã masiv ghidajul european, fără a conta ce fel de guvern este la Berlin. Franţa are şi ea un cuvânt greu de spus, dar alegerile din primăvara anului viitor sunt cruciale pentru viitorul european al ţării. De urmărit şi implicarea ţărilor mediteraniene, a celor numite frugale sau, desigur, a pachetului Vişegrad. E bine să avem în această ecuaţie şi impactul marilor puteri mondiale, fie SUA, China, Rusia sau chiar cum va evolua Marea Britanie în afara UE.

Există desigur puncte sensibile, în general în jurul alegerilor naţionale. Dacă amintesc scrutinurile din Ungaria (2022) sau Polonia (2023) veţi înţelege cu siguranţă la ce mă refer.

Pentru România perioada următoare este plină de încercări, iar o structurare clară a administraţiei şi executivului pe aceste subiecte este imperativă. Desigur, e mai mult decât o constatare, e nevoie de o viziune pragmatică şi constructivă cu un vector pro-european de impact.

Trebuie găsite modalităţi de consolidare a fibrei europene din România, implicarea reală a sectorului de afaceri, academic, sindicate, societate civilă, media, dar şi o comunicare de succes în direcţia românilor din polul politic Bruxelles

E nevoie de mulţi specialişti pentru a înţelege dinamica subiectelor contemporane, şi de a produce opinii ancorate pe interesul naţional. Relaţionarea la agenda europeană şi la viteza altor ţări UE este crucială în acest proiect de desăvârşire a integrării europene a României. Obiectivele sunt clare, o mai bună calitate a vieţii a românilor şi o modernizare rapidă a ţării.

 Dan LUCA conferenţiază în universităţi din Bruxelles şi Bucureşti. Este autorul cãrţii Mapping the Influencers în EU Policies.