Ludovic Orban a demisionat din PNL: Pentru mine PNL a murit. În pat cu PSD

Autor: Gabriel Pecheanu 22.11.2021

Fostul lider liberal Ludovic Orban a demisionat din PNL. „Începând de azi pentru mine PNL a murit. E adevărat, în pat cu PSD”, spune Orban.

„Azi PSD a revenit la putere şi PSD va face legea de acum înainte pentru mult timp. Personal sunt în situaţia extrem de grea de a lua decizia de a intra cu toată forţa în opoziţie faţă de acest proiect nociv. Îmi dau demisia din PNL”, spune Ludovic Orban.

Fostul lider liberal apreciază că „PNL şi-a negat istoria”.

„Conducerea, o majoritate fragilă care a ascultat de Iohannis, a dus partidul într o fundătură, nu mai are ieşire. (...) Începând de azi pentru mine PNL a murit. E adevărat, în pat cu PSD. Cine îşi imaginează că se poate reabilita e un mare naiv. Baza PNL a fost împotriva acestei alianţe cu PSD, iar acesta decizie cu siguranţă va duce la prăbuşirea acestui partid în sondaje şi la nevoia de a începe o construcţie care sa unifice dreapta din România”, mai spune Orban.