La câteva luni de la listare, acţiunile ONE şi TTS intră în indicii furnizorului global FTSE Russell din 20 decembrie. Reacţie pozitivă la BVB. În septembrie, cei doi emitenţi au fost incluşi de BVB în indicele BET

Autor: Cristina Bellu 23.11.2021

Acţiunile One United Properties (ONE), dezvoltator pe piaţa proiec­telor imobiliare premium din Româ­nia, şi cele ale Transport Trade Ser­vices (TTS), cel mai mare transpor­tator de mărfuri pe Dunăre, vor fi incluse în seria de indici FTSE Russell dedicaţi pieţelor emergente, acţiune decisă de furnizorul global de indici în urma revizuirii trimestriale anunţată vineri, 19 noiembrie.

Astfel, ONE şi TTS vor intra în componenţa indicilor FTSE Global All Cap, respectiv FTSE Global Micro Cap, începând cu 20 decembrie 2021.

Luni, acţiunile celor două com­panii înregistrau cele mai mari creşteri din BET. ONE afişa la ora redactării acestei ştiri un avans de 7,35% pe fondul unor tranzacţii de 4,2 mil. lei, în timp ce TTS avea un plus de 2,6% pe rulaj de 744.000 de lei, potrivit datelor BVB. „TTS şi ONE au dat anul acesta startul ofertelor publice pe segmentul principal al Bursei şi acum, la câteva luni de la listare, consoli­dează poziţia României în indicii FTSE Russell. Ne bucurăm că suntem prezenţi în indicii FTSE cu şapte companii, din domenii diverse, de la energie şi financiar, la IT, producţie industrială, imobiliare şi transpor­turi“, spune Radu Hanga, preşe­din­tele BVB. Dezoltatorul imobiliar One United Properties s-a listat la BVB pe 12 iulie, în urma unei oferte publice iniţiale în valoare de 260 mil. lei.