World Mediatrans, o companie de transport din Timiş, în top cele mai dinamice firme: „Avem 23 de birouri local şi depozite logistice în Budapesta, Barcelona şi Cehia“. În 2012, DB Group Spa din Italia a preluat 50% din acţiuni

Autor: Mirabela Tiron 23.11.2021

World Mediatrans a început ca agent cargo al companiei aeriene Austrian Airlines şi ca subcontractor al curierului UPS pe piaţa locală.

World Mediatrans, o companie de trans­port din Ti­miş, fondată în 1997 de  Gabriel Lungu, a ajuns la afaceri de circa 70 milioane de lei anul trecut, în creştere cu 28% faţă de anul anterior, fiind una dintre cele mai dinamice 20 de companii din acest sector, potrivit unei analize a ZF.

„Am lucrat într-o companie de curierat în perioada 1992-1996 şi apoi am decis să pun bazele companiei World Mediatrans. Am început în 1997 ca agent cargo al Austrian Airlines, eram primul agent cargo din afara Bucureştiului al unei companii aeriene. Am devenit şi subcontractor al companiei de curierat UPS (pe atunci Romtrans)“, a spus pentru ZF antreprenorul Gabriel Lungu, fondatorul compa­niei, absolvent al Universităţii „Politehnica“ din Timişoara.