Studiu Confidex: Jumătate dintre companii se confruntă cu o criză postpandemică, generată de costurile de producţie ridicate. Au apărut îngrijorări noi, precum inflaţia şi instabilitatea politică

Autor: Alina-Elena Vasiliu 23.11.2021

Aproape trei sferturi dintre managerii români cred că economia naţională are perspective negative şi că urmează o perioadă de înrăutăţire, potrivit celui mai recent studiu Confidex realizat de Impetum Group.

Indicele Confidex, un indicator iniţiat de grupul Impetum pentru a măsura încrederea managerilor români în economie, a ajuns la 41 conform ultimelor studii, o scădere abruptă de la 47 la ediţia anterioară.

„Managerii români nu mai consideră criza sanitară ca fiind principala problemă, ci costurile de producţie. Dacă în primul semestru din 2020 un procent de 5% dintre manageri erau îngrijoraţi în ceea ce priveşte costurile de producţie, acum ponderea celor care consideră acest factor prinicipala provocare în businessul lor a urcat la 30%“, a spus Andrei Cionca, CEO şi fondatoare a Impetum Group.