Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, preia conducerea Confederaţiei Patronale Concordia, organizaţie care adună peste 2.000 de companii din România

Autor: Cristina Bellu 23.11.2021

Dan Şucu, preşedinte al Federaţiei Patronale a Reţelelor de Comerţ (FPRC) şi proprietarul Mobexpert, a fost numit în poziţia de preşedinte al Confederaţiei Patronale Concordia, organizaţie care reprezintă peste 2.000 de companii din România.

Din boardul instituţiei mai fac parte Radu Căprău care va fi şi prim-vicepreşedinte organizaţiei (Federaţia Patronală Petrol şi Gaze – FPPG), Eric Stab (Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie - ACUE), Călin Ile (Federaţia Industriei Hoteliere din România - FIHR) şi Mihai Matei (Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii – ANIS).

“Este nevoie de curăţenie şi consolidare în zona patronală. Mulţi dintre patronii şi executivii companiilor sunt atât de concentraţi pe problemele de afaceri încât lasă uneori loc unor oameni fără legitimitate, fără experienţă şi fără bună-credinţă să vorbească în numele lor. Ne dorim ca primii să nu mai stea pe margine şi să vină alături de noi”, spune Dan Şucu.

Anterior numirii lui Dan Şucu la conducerea organizaţiei, rolul de preşedinte a fost deţinut de Steven van Groningen, cel care în februarie 2022 îşi încheie şi mandatul de 20 de ani de preşedinte şi CEO Raiffeisen Bank.

“Am fost implicat în multe iniţiative ale mediului de afaceri românesc, iar construcţia patronală este de departe cea mai dificilă. România trebuie să-şi construiască în următorii 10 ani o organizaţie patronală care să stea la masa discuţiilor de la egal la egal alături de marile confederaţii patronale europene. În acelaşi timp, e nevoie de structuri legitime, care să dialogheze cu partenerii din confederaţiile sindicale. Modul în care muncim se va schimba radical în anii ce vin, iar această transformare, ca să fie benefică tuturor, trebuie gestionată de angajatori şi angajaţi împreună”, transmite Steven van Groningen.

Pentru a structura dezvoltarea Concordia, vicepreşedinţii se vor ocupa de patru mari domenii de dezvoltare. Astfel, Radu Căprău, este prim-vicepreşedinte pentru Dialogul Social, Eric Stab, vicepreşedinte pentru Relaţii Internaţionale, Călin Ile, vicepreşedinte pentru Relaţia cu celelalte organizaţii ale Mediului de Afaceri, iar Mihai Matei, vicepreşedinte pentru Proiecte Speciale.

“Din poziţia de partener social reprezentativ, acordăm o importanţă deosebită unei arii largi de subiecte printre care se numără piaţa muncii şi dialogul social, educaţia, digitalizarea, protecţia consumatorilor, viitorul transportului, fondurile europene, economia circulară”, spun reprezentanţii organizaţiei.

Componenţa completă a noului Consiliu Director Concordia este:

♦ Radu Căprău (FPPG)

♦ Doina Ciomag (PIA)

♦ Tiberiu Dăneţiu (FPRC)

♦ Daniela Dărăban (ACUE)

♦ Steven van Groningen (FinBan)

♦ Călin Ile (FIHR)

♦ Constantin Isac (UNTRR)

♦ Judith Kis (PIAR)

♦ Julia Leferman (BR)

♦ Mihai Matei (ANIS)

♦ Franck Neel (FPPG)

♦ Alice Nichita (ANBR)

♦ Aurelia Puiu (FPIA)

♦ Răsvan Radu (FinBan)

♦ Eric Stab (ACUE)

♦ Vasile Şeclăman (OPSFPR)

♦ Dan Şucu (FPRC)

Confederaţia Patronală Concordia reprezintă 14 dintre cele mai importante sectoare ale economiei naţionale şi este partener de dialog social, reprezentativă la nivel naţional. Cu o contribuţie de peste 26% din PIB şi un total de peste 330.000 de angajaţi în aproape 2.000 de firme mari şi mici, cu capital român şi străin, Concordia este singura organizaţie din România membră în BusinessEurope, Organizaţia Internaţională a Angajatorilor (IOE) şi Business at OECD (BIAC).