Macromex estimează afaceri de 685 milioane lei în 2021, în creştere cu 15%, şi lansează o platformă cu produse, reţete şi sfaturi de business pentru partenerii din Horeca

Autor: Roxana Rosu 24.11.2021

Distribuitorul Macromex, unul dintre cei mai mari jucători din industria de food din România, deţinut de Dan Minulescu, estimează o cifră de afaceri de 685 milioane de lei în 2021, în creştere cu 15%, şi lansează o platformă pentru partenerii din HoReCa, care va include soluţii în tendinţele pieţei, reţete adaptate fiecărui tip de locaţie, consultanţă în gestionarea afacerii.

„Locaţiile Horeca se confruntă astăzi cu o creştere a preţurilor la materiile prime, lipsa personalului, reducerea traficului şi o presiune mare venită dinspre consumatori, pentru care experienţa offline în Horeca s-a transformat în experienţa de a comanda online din locaţiile Horeca. Înţelegem dificultatea prin care trece industria Horeca - piaţa s-a contractat deja cu până la 70% - şi ne dorim să sprijinim mai mult jucătorii şi partenerii noştri, prin acces la: soluţii în tendinţele pieţei, reţete adaptate fiecărui tip de locaţie, consultanţă în gestionarea afacerii, astfel încât aceştia să îşi reducă costurile de operare, să reducă timpul de preparare şi să crească productivitatea”, declară Albert Davidoglu, CEO Macromex.