Elefant Online revine la Bursa de la Bucureşti după ce a atras 17,5 mil. lei printr-un plasament privat de obligaţiuni intermediat de Tradeville. Denominare în lei, scadenţa pe cinci ani şi dobândă de 9% pe an

Autor: Liviu Popescu 24.11.2021

Elefant Online, unul dintre cei mai mari retaileri online din România, a încheiat anticipat pe 23 noiembrie un plasament privat intermediat de Tradeville prin intermediul căruia a atras 17,5 milioane de lei de la investitori.  

Obligaţiunile cu simbolul ELF26 emise în cadrul plasamentului derulat în perioada 17 – 23 noiembrie sunt denominate în lei, au scadenţa la 5 ani şi o rată anuală fixă a cuponului de 9% stabilită de emitent, cupoanele urmând să fie plătite semestrial, potrivit unui anunţ al Tradeville. Următorul pas este listarea bondurilor pe sistemul multilateral de tranzacţionare.

 Valoarea nominală a unei obligaţiuni ELF26 este de 100 lei, iar subscrierea minimă în cadrul plasamentului a fost de 80.000 lei (800 de obligaţiuni). Majoritatea subscrierilor au fost efectuate pe platforma online de tranzacţionare Tradeville.

„Suntem bucuroşi să observăm că finanţarea recurentă la bursă, atât prin acţiuni cât şi prin obligaţiuni, devine un obicei pentru din ce în ce mai multe companii din România. După ce în 2018 Elefant Online a emis obligaţiuni răscumpărate în 2021, vedem o nouă emisiune a aceluiaşi emitent care se încheie cu succes. Astfel, unul dintre liderii e-commerce din România atrage la bursă o parte din capitalul necesar pentru continuarea dezvoltării activităţii sale”, spune Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct Tradeville.

Anterior, Elefant Online a rambursat integral suma aferentă celor 76.514 obligaţiuni corporative emise în anul 2018, ajunse la maturitate în septembrie 2021. Valoarea emisiunii de obligaţiuni lansată în urmă cu trei ani s-a ridicat la 7,65 milioane lei, iar titlurile au avut o dobândă anuală fixă (cupon) de 9%, plătibilă semestrial. Peste 600 de investitori persoane fizice şi 12 persoane juridice erau înregistrate la plata ultimului cupon.

Elefant a raportat afaceri de 104 mil. lei în primul semestru din 2021 şi pierderi nete de 3,8 mil. lei. Spre comparaţie, în prima jumătate din 2020, compania a avut afaceri de 102 mil. lei şi un profit net de 473.000 de lei, potrivit raportului semestrial publicat pe 13 septembrie după închiderea bursei.

Magazinul online este operat de compania Elefant Online SA (fosta Universal Online Promotion SRL), controlată de compania Millennium Gold Resources Limited înregistrată în Cipru. Firma cipriotă deţine 60,7% din business, iar în spatele ei se află, potrivit datelor ZF, omul de afaceri Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova.

A doua cea mai mare participaţie, de 29,4%, este cea a vehiculului olandez de investiţii Olif. Un pachet minoritar, de 9,92%, este deţinut şi de fondul de investiţii Catalyst România, care a intrat în companie în 2014, potrivit datelor Confidas.ro.