Antreprenori locali. Producătorul de materiale de construcţii Florea Grup investeşte 10 mil. euro în cea de-a patra fabrică de pavaje, la Roman. Împreună cu primele trei fabrici similare, inaugurate la Alba Iulia, Ploieşti şi Arad în 2017, 2020 şi 2021, Petra Pavaje reprezintă o investiţie de peste 40 mil. euro

Autor: Alina-Elena Vasiliu 25.11.2021

Producătorul de materiale de construcţii Florea Grup din Alba a început construcţia la cea de-a patra fabrică de prefabricate din beton Petra Pavaje, care se va afla în judeţul Neamţ, al Ro­man. Lucrările au de­butat în această toamnă, iar investiţia totală depăşeşte 10 mi­lioane de euro. Inaugurarea fabricii este programată pentru prima jumătate a anului 2022.

Împreună cu primele trei fabrici similare, inaugurate la Alba Iulia, Ploieşti şi Arad în 2017, 2020 şi 2021, Petra Pavaje reprezintă o investiţie de peste 40 de milioane de euro. Funcţionând la capacitate maximă, fabrica de la Roman va putea pro­duce 6.000 mp/ zi şi va asigura 80 de locuri de muncă.