După auto şi electrocasnice apare un nou hub de producţie în România. Industria de biciclete şi-a crescut valoarea de aproape zece ori în zece ani. Peste 1.700 de oamenii realizează vehicule pe două roţi de 1,3 mld. lei. Grupul german Corratec va realiza 300.000 de biciclete pe an începând cu 2022 în Timişoara, aceasta fiind cea mai recentă investiţie în domeniu

Autor: Cristina Roşca 26.11.2021

♦ România e deja unul dintre marii producători de profil din Europa.

Producţia de biciclete a explodat în România în ultimii zece ani sau chiar mai bine, valoarea sectorului crescând de circa zece ori, în timp ce numărul de companii s-a dublat, la fel şi numărul de salariaţi, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului. Mai exact, în 2008-2009, pe piaţa locală se realizau vehicule pe două roţi în valoare de 130-165 mil. lei. Era vorba de 14 companii care aveau în total 700-800 de salariaţi.  Apoi, sectorul a crescut puternic, pentru a se stabiliza în ultimii ani (2018-2020, deci inclusiv în primul an de pandemie) la peste 1,3 mld. lei şi peste 1.700 de salariaţi.

Mai mult, numărul de companii a ajuns anul trecut la un nivel maxim, 31 de entităţi juridice. Industria de biciclete a ajuns în prim-plan în contextul pandemiei de COVID-19 care a dat un imbold masiv vânzărilor de vehicule pe două roţi, mai ales în Occident unde oamenii au renunţat la transportul în comun pentru aceste mijloace de transport. Mai mult, există o serie de iniţiative ale autorităţilor în acest sens, fie prin oferirea de vouchere pentru achiziţia de biciclete, fie prin dezvoltarea unui sistem de piste.