Antreprenori locali. Proprietarii Briza Mării din Eforie Nord au ridicat al doilea hotel pe litoral şi investesc 2,5 milioane de euro într-o clinică de recuperare. În 2003 Dan Chiparu a deschis, alături de Markus Schroder, hotelul Mirage şi restaurantul Mirage în Eforie Nord

Autor: Mirabela Tiron 26.11.2021

Proprietarii companiei Briza Mării Negre, una dintre cele mai mari firme din turism de pe litoralul românesc, ce operează hotelul  MirageMedSpa din Eforie Nord, dar şi patru restaurante, au ridicat al doilea hotel în sudul litoralului şi investesc acum 2,5 milioane de euro într-o clinică de recuperare medicală.

„Anul acesta am continuat in­ves­ti­ţiile în dezvoltare. Am construit un nou hotel de patru stele MirageBeach Spa, cu 70 de camere, pe care l-am deschis în acest sezon de vară. Acum construim o clinică de recuperare pe trei etaje, o clădire nouă care va fi conectată de hotelul nou printr-o pasarelă“, a spus pentru ZF Dan Chiparu, unul dintre acţio­narii com­paniei Briza Mării Negre.  Investiţia în clinica de recuperare me­di­cală se ridică la 2,5 mil. euro, uni­tatea va fi deschisă anul viitor. Noul hotel de patru stele este situat chiar pe espla­nada Vraja Mării din sta­ţiunea Eforie Nord, foarte aproape de plajă.