Siemens Energy: Căutăm constant forţă de muncă şi talente regionale. În acest moment, pe site-ul Siemens Energy sunt peste 110 joburi disponibile pentru Bucureşti, acesta fiind cel mai fierbinte centru de recrutare la nivel mondial pentru gigantul german

Autor: Roxana Petrescu 26.11.2021

„În România este o nevoie semni­ficativă de proiecte de eficienţă energetică, în toate sectoarele economice, iar promovarea măsurilor în această direcţie este din ce în ce mai importantă. Astfel, România este o piaţă interesantă şi pentru Siemens Energy. În contextul în care deja avem unităţi de producţie locale, căutăm în mod constant forţă de muncă şi talente regionale“, au precizat reprezentanţii Siemens Energy. Datele publice arată că în acest moment firma are deschise peste 110 poziţii pentru Bucureşti, acesta fiind cel mai activ centru de recrutare la nivel mondial.

„Tranziţia energetică este importantă şi pentru România, la fel cum este pentru toate celelalte state UE sau la nivel mondial. Obiectivul nostru este să modelăm această tranziţie energetică, alături de partenerii noştri“, au mai precizat reprezentanţii companiei.