În Europa de Est, inflaţia şi deprecierea monedelor merg mână în mână. De câştigat au exportatorii, guvernele şi chiar băncile centrale. De pierdut are omul de rând, care scoate mai mulţi bani din buzunar pentru cheltuielile de zi cu zi

Furtuna stârnită de pandemie şi de dolarul surprinzător de puternic pe pieţele emergente a înghiţit şi monedele est-europene, împin­gându-le în ultimele zile atât de rapid în jos, încât politicieni şi băncile centrale deopotrivă au sărit în ajutorul lor cu intervenţii-surpriză, cu vorbe şi promisiuni.

Deprecierea forintului, zlotului şi leului în vremuri de inflaţie persistentă şi puternic forţează omul de rând să scoată mai mult din portofel pentru facturi şi cheltuielile de zi cu zi.

Pe de altă parte, deprecierea monedei naţionale faţă de euro şi dolar îi ajută pe exportatorii est-europeni, oferindu-le un avantaj competitiv în lupta pentru piaţă cu, spre exemplu, jucătorii asiatici. Apoi, slăbirea puterii de cumpărare a monedei îi descurajează pe turişti să plece în ţări precum cele care fo­losesc euro deoarece produsele şi serviciile de acolo au devenit brusc mai scumpe pentru ei.

Un turist rămas în ţară înseamnă mai mulţi bani în circulaţie în economie şi la bugetul de stat. Băncile centrale pot face profit frumos când moneda naţională se depreciază convertindu-şi rezervele de valută în acea monedă. Prin urmare, deprecierea monetară aduce beneficii unora şi devine o povară în plus pentru alţii.

Însă tendinţa monedelor est-europene de a se deprecia rapid când lumea sau o regiune este lovită de furtuni economice sau geopolitice arată că economiile sunt departe de a se fi dezvoltat până la maturizare.

În Polonia, euro n-a fost niciodată în ultimii 12 ani mai scump ca acum. Premierul Mateusz Morawiecki a încercat să stopeze căderea zlotului anunţând o posibilă intervenţie pentru stabilizarea monedei. A promis că „vom face tot ce este posibil în comunicare şi prin acţiune pentru ca zlotul să fie mai puternic“.

Comentariile au avut efectul dorit, dar doar pentru scurt timp. Guvernatorul băncii centrale Adam Glapinski a explicat că zlotul se depreciază din cauza dolarului prea puternic şi nu datorită slăbiciunilor din ecomomie pentru că acestea nu prea există. Economia poloneză este puternică.

Comentatorii economici spun şi ei că picajul forintului nu este un răspuns la evoluţia economiei reale, care face chiar performanţă, după cum scrie Euractiv.

În schimb, deprecierea are legătură cu inflaţia. Unii speculează că inflaţia ar putea atinge 8% până la finalul anului. Analiştii cred că economia poloneză a intrat într-un „cerc vicios“ în care creşterile de productivitate sunt depăşite de majorările salariale, care sunt rezultatul penuriilor de forţă de muncă. Această situaţie creează o inflaţie pe termen mediu cu efecte posibil periculoase asupra portofelelor consumatorilor.

Majorările salariale sunt amplificate de creşterea salariului minim, un punct central al politicilor PiS. Pe 1 ianuarie, salariul minim va creşte cu 7%, la echivalentul a 640 de euro.

Analiştii de la CitiHandlowy prognozează că zlotul va continua să se deprecieze în următoarele luni din cauza încetinirii economiei, a deteriorării balanţei de cont curent, a creşterilor de dobânzi sub aşteptările pieţei, a întârzierii probabile în transferarea fondurilor europene, a incertitudinilor legate de criza refugiaţilor de la graniţa cu Belarus şi întăririi dolarului.

Marek Rogalski, analist la Dom Maklerski Banku, apreciază că deprecierea zlotului are la bază factori locali cum ar fi lipsa unei comunicaţii adecvate din partea băncii centrale - instituţia nu acţionează decisiv în favoarea zlotului şi doar lansează comentarii -, riscul blocării fondurilor europene, criza refugiaţilor şi exlozia pandemiei, scrie Business Insider.

Şi analiştii de la ING vorbesc de nevoia unor intervenţii reale. Morawiecki a asigurat că situaţia se va stabiliza în următoarele câteva trimestre şi că zlotul slab este benefic exportatorilor şi a recunoscut că nu este deloc bun pentru cei cu datorii în monedă străină şi mai ales pentru bugetul de stat, ale cărui datorii sunt în parte în valută.

De la banca centrală, Glapinski a spus că scăderea cursului de schimb al zlotului nu corespunde cu situaţia economică şi nici cu politica monetară a instituţiei sale. El a mai explicat că majorările de dobânzi efectuate de banca centrală nu vor reduce imediat inflaţia ci reduc riscul ca majorările de preţuri să persiste în timpul condiţiilor economice favorabile din Polonia.

Zlotul slab creează, într-adevăr, un boom al exporturilor, mai ales al celor către Germania, arată Deutsche Welle. Producătorii polonezi, care ţintesc mai ales piaţa germană, sunt în competiţie acerbă cu firmele asiatice. Zlotul slab le aduce un avantaj competitiv de preţ, mai ales că foţa de munca nu mai este aşa de ieftină.

Polonezii care exportă îşi cumpără materiile prime în euro, dar plătesc salariile în zloţi. Produsele sunt vândute din nou în euro în ţări străine, şi de aici rezultă un profit bun. Exporturile au explodat. În prima jumătate a anului, acestea au atins 71 de miliarde euro.

În Ungaria, banca centrală, care în vară a dat startul creşterilor de dobânzi în UE, a majorat de două ori într-o săptămână una din dobânzile principale de politică monetară, pe cea la depozitele de o săptămână, spre surprinderea pieţelor. Indicatorul a ajuns ieri la aproape 3%. Dobânda de bază este de 2,1%. Banca s-a angajat să înăsprească politica monetră până când pericolele inflaţioniste dispar.

Cu toate acestea, forintul se duce, mai lent sau mai repede, în jos şi se îndreaptă spre un temut prag psihologic de 400 de forinţi pentru un euro, scrie Hungary Today. Săptămâna aceasta, moneda a stabilit mai multe minime istorice. Pe lângă factorii specifici regiunii şi unui guvern în conflict cu Comisia Europeană, analiştii atribuie tendinţa de depreciere şi politicilor contradictorii privind cursul de schimb.

În perioada de tranziţie, când inflaţia atingea şi 10%, era dorit un forint puternic pentru că astfel era crescută valoarea veniturilor şi a economiilor populaţiei. Premierul Viktor Orban a condus guvernul o bună parte din acea perioadă. Conducerea băncii centrale a urmat această linie, având în vedere şi adoptarea euro cât mai curând posibil.

Guvernele socialiste care au urmat au fost mai înclinate să relaxeze aceste ţinte, dar banca centrală a rămas fermă pe poziţii, considerând că forintul nu trebuie lăsat să se deprecieze pentru că ar produce inflaţie şi ar face rambursarea creditelor în valută mai scumpă. Schimbarea a venit odată cu al treilea guvern Orban în 2015, într-un mediu cu inflaţie globală foarte slabă. Slăbirea forintului n-a mai fost considerată ceva de nedorit deoarece, pe de o parte, nu exista inflaţie reală pe pieţele globale şi astfel s-ar produce unele venituri în economia locală, iar pe de altă parte deprecierea forintului nu ar mai fi fost periculoasă deoarece problema creditelor în valută a fost rezolvată (împrumuturile au fost convertite forţat în forinţi).

De asemenea, s-a mizat pe faptul că forintul puternic  ar crea dezavantaje competitive companiilor maghiare prin faptul că competiţia putea accesa credite mai ieftine în ţările vecine şi în zona euro.

În consecinţă, principalul obiectiv al băncii centrale a devenit crearea unui mediu cu dobânzi mici pentru stimularea creşterii investiţiilor corporate ñ ca în Turcia. Problema este că dobânzile ultrascăzute la forinţi nu protejează moneda de depreciere atunci când apare o criză pe pieţele globale, când speculatorii financiari încearcă să evite riscurile de pe pieţele emergente şi fug, abandonând în urmă activele cu risc ridicat. Apoi, chiar banca centrală obţine profit când forintul este slab convertind rezervele de valută în forinţi. Dar acest lucru face ca forintul să se deprecieze şi mai mult. Singurul lucru la care banca centrală şi guvernul trebuie să fie atenţi este ca picajul să nu scape de sub control.