Germania: pandemia şi inflaţia în creştere riscă să dărâme şi ultimul pilon de creştere al celei mai mari economii europene, consumul

Autor: Catalina Apostoiu 26.11.2021

Cheltuielile gospodăriilor au reprezentat singurul motor de creştere al economiei germane, cea mai mare din Europa, în trimestrul al treilea, compensând cu mult diminuarea investiţiilor companiilor şi cheltuielilor de stat în perioada verii, însă al patrulea val al pandemiei de coro­na­virus şi creşterea inflaţiei apasă asupra încrederii consu­mato­rilor şi ameninţă să eli­mine şi acest ultim pilon de creş­tere. Încred­erea me­diului de business este şi ea în scădere, dete­riorându-se pentru a cincea lună consecutiv în noiembrie.

Economia germană a crescut mai puţin decât se raportase anterior în T3 pe fondul unei scăderi a cheltuielilor de investiţii. PIB-ul a avansat cu 1,7%, sub nivelul de 1,8% anunţat de biroul german de statistică la sfârşitul lunii octombrie, scrie Bloomberg. Consumul privat a fost marele driver în această perioadă, crescând cu 6,2%. Guvernul şi-a redus cheltuielile, iar investiţiile în echipamente au scăzut cu 3,7%, iar cele din construcţii cu 2,3%.

Cu accentul pus pe sectorul manufacturier, cea mai mare economie europeană întâmpină dificultăţi din cauza crizei lanţurilor globale de aprovizionare. Acest lucru a dus la revizuri în jos ale perspectivelor de creştere, iar intensificarea pandemiei a pus acum ţara în alertă cu privire la un posibil lockdown.

În plus, presiunile inflaţioniste fără precedent ameninţă să restrângă consumul şi prin urmare creşterea PIB-ului în următoarele luni.

Banca centrală germană avertiza recent că inflaţia din cea mai mare economie europeană se va menţine probabil cu mult peste 3% pentru o perioadă de timp, iar viitoarele negocieri salariale ar urma să aducă majorări semnificative.

Consumul privat, ultimul pilon al creşterii economiei germane în ultimul trimestru, riscă acum să fie sufocat de noile cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus şi inflaţia în creştere, scrie Reuters. Indicatorul privind încrederea consumatorilor publicat de institutul GfK pe baza unui sondaj realizat în jurl a aproximativ 2.000 de nemţi a scăzut la -1,6 puncte pe decembrie, de la un nivel revizuit de 1,0 puncte cu o lună în urmă. Nivelul pe decembrie a fost cel mai scăzut din iunie.

Rolf Buerkl, economist GfK, arată că al patrulea val al pandemiei iscă temeri că noi restricţii pentru magazine şi restaurante ar putea fi introduse. În acelaşi timp, inflaţia erodează puterea de cumpărare a consumatorilor. Împreună, acestea duc la deteriorarea perspectivelor de business pentru sezonul de Crăciun, potrivit lui Buerkl.

Aşteptările consumatorilor privind veniturile personale şi dezvoltarea economiei s-au deteriorat de asemenea, împingând înclinaţia către cumpărături la un minim pe 9 luni.

Pe fondul perspectivelor sumbre privind consumul privat, economia va stagna probabil în ultimele trei luni ale anului în condiţiile în care sectorul industrial se confruntă deja cu probleme severe legate de lanţurile de aprovizionare

Şi totuşi, încrederea din sectorul de exporturi al Germaniei s-a îmbunătăţit, arată ultimul indicator ifo. În pofida problemelor de aprovizionare cu produse intermediare şi materii prime, industria germană de exporturi este într-o poziţie solidă, notează acesta.