Reţeaua de farmacii Napofarm din Cluj-Napoca ţinteşte afaceri de 30 mil. euro în 2021 şi continuă extinderea. Napofarm numără 18 farmacii în Cluj-Napoca şi localităţile din jur, dar şi în Târgu-Mureş

Autor: Georgiana Mihalache 29.11.2021

♦ Reţeaua Napofarm este unul dintre cele mai puternice branduri regionale din retailul farma.

Consolidarea şi extinderea sunt direcţiile de urmat pentru far­maciile Napofarm din Cluj-Napoca, unul dintre cei mai mari jucători din retailul far­ma, o reţea de 18 uni­tăţi, cu prezenţă în Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş.

Antreprenorul care deţine compania vizea­ză extinderea în alte ju­deţe şi aşteaptă afaceri de aproape 30 mil. euro cumulate în 2021, ceea ce înseamnă o creştere de circa 50% faţă de anul anterior, din calcu­lele ZF.

„Suntem pe plus şi ca număr de farmacii, şi ca cifră de afaceri. Avem 18 farmacii. Cea mai mare provocare a fost să facem rost de medicamente, aceeaşi problemă. Au fost probleme pentru că pacienţii nu au mai ajuns în clinici din cauza temei de COVID-19 şi s-au repozi­ţionat spre alte medicamente pe care a trebuit să le găsim, aceasta a fost adap­­tarea“, a spus pentru ZF Richard Mihalache, fondatorul şi acţionarul companiei.