Top 100 cele mai valoroase companii din România 2021. România are cinci afaceri antreprenoriale „unicorn“, iar alte cinci vin tare din urmă

Autor: Cristina Roşca 02.12.2021

Este pentru al şaptelea an consecutiv când anuarul Top 100 cele mai valoroase companii din România include şi clasamentul celor mai valoroase 25 de firme antreprenoriale româneşti.

Cele mai valoroase 25 de companii antreprenoriale româneşti au fost eva­luate la 41,7 mld. euro (205 mld. lei) în acest an, un nivel record pentru businessul dezvoltat de oamenii de afaceri locali. Spre comparaţie, acei jucători care îşi făceau loc anul trecut în clasament (o parte se regăsesc şi în 2021, pe când alţii au fost înlocuiţi de nume noi) erau cotaţi la doar 23 mld. euro, adică la aproape jumătate faţă de valoarea din acest an.

Este interesant de remarcat totodată că doar UiPath, liderul acestui clasament şi de alt­fel cea mai valoroasă companie din România în general, a ajuns să fie evaluat singur la 22,9 mld. euro în 2021. Asta înseamnă totodată că primul unicorn ro­mânesc - o afacere pornită într-un apartament din Bucureşti şi ajunsă între timp în ringul bursier de la New York, cea mai importantă piaţă de ca­pital din lume - valorează mai mult decât urmă­toa­rele 24 de afaceri antreprenoriale locale cumulat.