Survol al polonezilor de la PKN Orlen asupra activelor de petrol şi gaze din România: Se tot învârt. De la rafinare la explorare şi producţie, se uită la orice

Autor: Roxana Petrescu 30.11.2021

♦ Rafinăria Petromidia, cel mai important activ deţinut de kazahii de la KazMunayGas în România, dar şi active din zona de producţie de hidrocraburi ale OMV Petrom ar fi pe radarul de achiziţii al polonezilor de la PKN Orlen, companie în care statul polonez este cel mai important acţionar (27,5%) ♦ PKN Orlen pentru ZF: „Grupul va căuta să îşi majoreze investiţiile şi va continua dezvoltarea accelerată prin achiziţii (…). PKN Orlen urmăreşte şi situaţia de pe alte pieţe decât cele pe care e prezent şi analizează oportunităţile de investiţii“.

Presupusele intenţii vin într-un moment marcat de multă incertitudine pentru jucătorii din petrol şi gaze în contextul în care tranziţia energetică le restrânge pieţele şi îi forţează să se alinieze la alte domenii de investiţii.

„Se tot învârt“, spun surse din piaţă despre polonezii de la PKN Orlen. Astfel, grupul ar fi interesat de o eventuală pre­luare a Rompetrol Rafinare, cea mai mare rafinărie din România. Pe lângă acestea, sunt şi active majore pe zona de explorare şi producţie, cu focus pe gazul natural.

„Se uită la partea de upstream a OMV, dar şi la Petrom“, completează sursele.