În doar două săptămâni, averea lui Daniel Dines la Bursa de la Bucureşti, prin investiţia la One United, a urcat cu circa 5 mil. euro la aproximativ 32 mil. euro. Creşterea, dată de aprecierea acţiunilor ONE pe fondul includerii în indicii FTSE Russell

Autor: Eduard Ivanovici 02.12.2021

Din 22 noiembrie, prima zi de tranzacţionare după ce dezvoltatorul imobiliar One United Properties (simbol bursier ONE) a anunţat că va fi inclus în indicii FTSE Russell pentru Pieţe Emergente, acţiunile companiei au crescut de la 2,04 lei pe unitate la 2,46 lei pe unitate, ceea ce reprezintă un avans de 20%, conform calculelor efectuate de ZF pe baza datelor BVB.

Prin Icevulcan Properties, grup controlat de CEO-ul UiPath Daniel Dines, miliardarul român are o deţinere de 65 de milioane de acţiuni ordinare, reprezentând 5% din capitalul social al One şi din totalul drepturilor de vot.

Astfel, averea lui Daniel Dines la BVB a crescut în ultimele zile de la 133 de milioane de lei (circa 26,9 milioane de euro) la 160 de milioane de lei (32,3 milioane de euro), adică un avans de aproximativ 5,4 milioane de euro.

Pe 31 mai 2021, înainte de listarea One United, Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu, fondatorii dezvoltatorului imobiliar, au încheiat un acord de vânzare a unui număr de acţiuni ordinare constituind 5% din capitalul social subscris şi vărsat al emitentului cu Icevulcan Properties.

În aceeaşi zi, Căpitanu şi Diaconescu, cu deţineri de aproape 60% la One, au acordat o opţiune de cumpărare de 6,5 milioane de acţiuni (în total 13 milioane de acţiuni ordinare reprezentând 1% din capitalul social subscris şi vărsat al emitentului) către Icevulcan Properties. Opţiunea este exercitabilă într-o perioadă cuprinsă între 6 luni până la doi ani după admiterea la tranzacţionare a acţiunilor, conform documentelor publicate la BVB.

Totodată, One United a intrat într-un acord cu Icevulcan Properties prin care grupul lui Daniel Dines beneficiază de un drept de prim refuz pentru acordarea unor finanţări către compania listată în prezent la BVB, în valoare maximă de 50 de milioane de euro. Icevulcan beneficiază astfel de dreptul de a acorda credite companiei româneşti cu prioritate în condiţii similare cu cele oferite de alţi creditori.

Acţiunile ONE, cea mai mare companie imobiliară românească prezentă pe piaţa locală de capital, au intrat la tranzacţionare la BVB pe 12 iulie şi au crescut în ultima lună cu 23,7%, pe un rulaj de 42,6 milioane de lei. Compania afişează o capitalizare de 3,5 miliarde de lei.

One United şi transportatorul de mărfuri Transport Trade Services (TTS) vor fi incluşi din 20 decembrie în indicii FTSE Russell dedicaţi Pieţelor emergente: FTSE Global All Cap şi FTSE Global Micro Cap.