Comisia Europeană a transferat astăzi României primele fonduri din PNRR, de 1,8 miliarde euro, sub formă de prefinanţare. Suma reprezintă 13% din totalul de granturi alocate în programul european

Autor: Roxana Rosu 02.12.2021

Comisia Europeană a transferat astăzi, 2 decembrie, României primele fonduri din PNRR, de 1,8 miliarde euro, sub formă de prefinanţare, echivalentul a 13 % din totalul de granturi alocate în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR).

„Mă bucur că România primeşte prima tranşă de 1,8 miliarde EUR în cadrul NextGenerationEU. Acesta este un pas important pentru implementarea măsurilor cuprinse în planul de redresare şi rezilienţă al României, în valoare de 29,2 miliarde EUR. Salut reformele şi investiţiile care facilitează dubla tranziţie verde şi digitală. Fondurile europene vor contribui la modernizarea sistemului de sănătate şi la consolidarea administraţiei publice din România. Vom fi alături de România pentru a ne asigura că cetăţenii săi beneficiază pe deplin de acest plan”, a declarat preşedintele CE, Ursula von der Leyen

Plata va sprijini demararea implementării măsurilor de investiţii şi de reformă cuprinse în Planul de redresare şi rezilienţă al României.

România va primi în total de 29,2 miliarde euro prin acest program european, din care granturi în valoare de 14,2 miliarde euro şi împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde euro.

Până la sfârşitul anului, Comisia intenţionează să aloce până la 80 de miliarde euro sub formă de finanţare pe termen lung, care va fi completată cu titluri pe termen scurt, pentru a finanţa primele plăţi planificate în favoarea statelor membre în cadrul NextGenerationEU. 

Mecanismul de redresare şi rezilienţă se află în centrul instrumentului NextGenerationEU, care va furniza 800 de miliarde euro (în preţuri curente) pentru a sprijini investiţiile şi reformele în toate statele membre.

În România, Mecanismul de redresare şi rezilienţă finanţează investiţii şi reforme care se preconizează că vor transforma profund economia şi societatea acestei ţări. Printre măsurile notabile se numără următoarele.

Programul elaborat de România prevede investiţii de 3,9 miliarde euro în modernizarea infrastructurii feroviare, inclusiv a căilor ferate şi a materialului rulant electrificate sau cu emisii zero. În plus, 2,7 miliarde euro vor fi investite în renovarea clădirilor multifamiliale şi publice, iar alte 855 de milioane euro vor fi folosiţi pentru producţia de energie curată prin eliminarea treptată a producţiei de cărbune şi lignit şi prin utilizarea surselor regenerabile de energie şi a hidrogenului. În plus, planul include măsuri de protecţie a biodiversităţii şi a mediului axate pe împădurire, reîmpădurire şi pepiniere forestiere, precum şi alte măsuri privind biodiversitatea pentru reconstrucţie ecologică şi protecţia speciilor, cu investiţii în valoare de 1,1 miliarde euro.

În plus, 1,5 miliarde euro ar trebui alocate pentru digitalizarea administraţiei publice, 470 de milioane euro pentru dezvoltarea unui sistem integrat de e-sănătate, 881 de milioane euro pentru digitalizarea educaţiei, iar 2 miliarde euro urmează să meargă în infrastructuri spitaliceşti moderne şi sistemul educational.

Planul României promite şi dezvoltarea, modernizarea şi decarbonizarea transportului rutier şi prin îmbunătăţirea siguranţei rutiere, prin reforme şi investiţii în valoare de 3,9 miliarde euro.

”Fondurile instrumentului nostru NextGenerationEU, mobilizate pe piaţa financiară, continuă să sprijine tranziţia digitală şi tranziţia verde în statele membre ale UE, astfel cum o arată astăzi prefinanţarea plătită României. Sunt sigur că cetăţenii, întreprinderile şi societatea în ansamblu din România vor profita de aceste investiţii şi proiecte transformatoare.”, a spus Johannes Hahn, comisarul pentru buget şi administraţie.